TOPUL celor mai TRANSPARENTE raioane din Moldova: Strășeni și Fălești, primele în clasament

Consiliile raionale Strășeni, Fălești și Soroca sunt cele mai transparente autorități publice locale de nivelul doi din Republica Moldova. Aceasta este concluzia experților de la Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul”. Clasamentul celor mai deschise raioane a fost prezentat astăzi, 19 octombrie, în cadrul unei conferințe publice.

„Cu cât mai multă transparență există în cadrul autorităților locale, cu atât este mai scurt drumul între cetățean și mecanismul de luare a deciziilor, cu atât încrederea și capitalul social este mai important pentru țară și societate. Prin urmare, autoritățile locale trebuie să investească în oameni și în standarde de bună guvernare și transparență”, a declarat Igor Munteanu, directorul executiv IDIS „Viitorul”.

La rândul său, Peter Tomášek, Diplomat pentru Dezvoltare și Cooperare din cadrul Ambasadei Republicii Slovace la Chișinău a menționat: „Proiectul susținut de SlovakAid a reușit să împărtășească experiența slovacă în ce privește dezvoltarea capacităților locale pentru a servi interesului public Sporirea nivelului de transparență este importantă pentru întregul sector public oriunde banii publici sunt utilizați. Prin urmare, în 2017 și 2018 ne vom concentra atenția asupra transparenței întreprinderilor de stat și evaluarea performanței economice a acestora”.

„Mai multă transparență înseamnă un standard mai înalt de viață. Transparența protejează publicul larg împotriva abuzului de putere al elitei dominante. Am venit în Moldova pentru a spori transparența și lupta împotriva corupției la nivel local”, a spus directorul INEKO, Peter Golias, prezent la eveniment.

Cele 32 de consilii raionale au fost evaluate în baza următoarelor nouă criterii de transparență: accesul la informație, participarea în procesul decizional, procesul bugetar, organizarea și desfășurarea achizițiilor publice, administrarea proprietății publice, conflictul de interese, resursele umane, serviciile sociale și investițiile raionale. Punctajul maxim pentru administrația unei raion constituie 100 de puncte. Astfel, cele mai transparente autorități raionale sunt Strășeni (59 de puncte), Fălești (49,5 puncte) și Soroca (48,5 puncte).

„Implementarea acțiunilor ce țin de transparența în cadrul Consiliului raional Strășeni a început din anul 2009. În tot acest timp, am reușit să desemnăm o persoană responsabilă de procesul decizional, să creăm și modernizăm o pagină web oficială și să publicăm anunțurile despre ședințele consiliului în presă. Iar anul trecut a fost aprobată Strategia de dezvoltare a raionului Strășeni pentru anii 2016 – 2020, care are și un capitol dedicat îmbunătățirii transparenței”, povestește președintele raionului Strășeni, Mihail Popa.

Potrivit clasamentului, mai mult de jumătate din consilii raionale (19) au pe pagina lor rubrici dedicate transparenței decizionale. Însă, patru autorități din 19 nu au completate aceste rubrici și nu includ toate informațiile cerute de lege. Nu întotdeauna administrația este deschisă față de cetățeni: doar nouă administrații raionale anunță cetățenii despre desfăşurarea şedinţelor publice. De asemenea, în anul 2016, 10 autorități publice raionale nu au adus la cunoștința publicului proiectele de decizii. Cele mai bune exemple de respectare a accesului la informație sunt autoritățile publice raionale din Strășeni, Ștefan Vodă și Sângerei, care au acumulat la acest criteriu 15 puncte din 16 maxim posibile

La capitolul participarea în procesul decizional, lucrurile stau la fel. Analiza arată că din 32 de raioane, doar Consiliul raional Strășeni a organizat consultări publice pentru toate proiectele de decizii, anunțând despre acest lucru pe pagina web. Din păcate însă, majoritatea autorităților publice raionale (28), nu au elaborat și publicat regulile interne de informare, consultare şi participare în procesul de elaborare şi adoptare a deciziilor. În același context, doar opt consilii raionale au plasat pe web Raportul de transparență pentru anul 2016: Cahul, Cimișlia, Edineț, Fălești, Râșcani, Ștefan Vodă, Strășeni și Telenești.

„Pentru noi, transparenţa înseamnă eficientizarea activităţii profesionale şi sporirea încrederii populaţiei în actul administrativ, iar acest lucru este posibil doar prin consolidarea parteneriatului social. Accesibilitatea procesului decizional este asigurată prin participarea societății civile la adoptarea actelor normative de interes comun”, spune președintele raionului Fălești, Iraida Bânzari.

În ceea ce privește achizițiile publice, majoritatea autorităților publică anunțurile de participare la achizițiile publice, nu însă și planurile de achiziții. Planurile de achiziții publice sunt disponibile numai paginile web ale Consiliului raional Fălești, Consiliul raional Ungheni și Consiliul raional Orhei. Totodată, deși este important ca autoritățile să publice contractele de achiziții publice pe paginile lor web ca și societatea civilă să le poată monitoriza, acest lucru nu este făcut. Respectiv doar pe paginile web ale raioanelor Orhei și Rezina găsim rapoarte de monitorizare a achizițiilor publice.

Ce ține de transparența bugetară, pe de o parte, 23 de autorități locale au publicat pe web bugetul pe anul 2017, iar 20 de consilii raionale au plasat pe web raporturile de executare a bugetului pentru anul 2016. Pe de altă parte însă, doar consiliile raionale din Strășeni, Ștefan Vodă și Căușeni au utilizat pagina web pentru a supune consultărilor publice și a anunța cetățenii despre proiectul de buget pentru anul curent.

„Deciziile pregătite şi adoptate într-o manieră transparentă şi participativă se bucură de susținerea societății și au șanse sporite de a servi interesul public. Doar prin sporirea transparenţei, banii publici vor fi utilizați eficient, iar nivelul corupției va fi diminuat”, este de părere juristul de la IDIS „Viitorul”, Viorel Pârvan

Studiul scoate în evidență faptul că deși 17 autorități locale au făcut public pe pagina web CV-ul președintelui de raion, declarațiile de avere și interese personale ale președintelui, vicepreședinților și funcționarilor publice nu au fost publicate nici pe o pagină web a consiliilor raionale.

Clasamentul celor mai transparente raioane mai arată că 14 autorități publice raionale nu au făcut publice prin intermediul paginii web funcţiile publice vacante în 2016 și doar o singură autoritate publică locală și anume cea din raionul Sângerei a comunicat public numărul și numele tuturor candidaților la ocuparea funcțiilor publice.

Alte capitole analizate sunt „serviciile publice” și „investițiile”. Astfel, consiliile raionale din Ungheni, Edineț și Căușeni reprezintă cele mai bune exemple de accesibilitate pentru populație la informațiile despre serviciile sociale. De asemenea, doar 11 autorități publice raionale publică pe web datele, în mare parte incomplete, privind programele şi proiectele, ale căror beneficiari sau executanţi sunt. Din păcate, nici pe una din paginile web ale consiliilor raionale nu este făcută publică lista întreprinderilor municipale.

……………..

Topul celor mai transparente autorități publice locale din Republica Moldova poate fi găsit pe portalul de date deschise www.localtransparency.viitorul.org.

Evenimentul a avut în cadrul inițiativei Localități transparente, competitive și sustenabile financiar”. Inițiativa este implementată de IDIS Viitorul”, în parteneriat cu Institutul pentru Reforme Economice și Sociale din Slovacia (INEKO), cu susținerea financiară a Programului de Asistență Oficială pentru Dezvoltare al Republicii Slovace (SlovakAid) și Ambasada SUA în Republica Moldova. Proiectul are ca scop creșterea transparenței, responsabilității financiare și competitivitatea autorităților locale din Moldova.

Pentru detalii, contactaţi Ana – Maria Veverița: ana.veverita@viitorul.org sau la numărul de telefon (0 22) 221844.