News

Parteneriatul Estic și rolul societății civile în cadrul reformelor democratice

2017.11.18 Politică Victor Ursu Print version

La 23 noiembrie, Igor Munteanu, Directorul IDIS, va face o prezentare asupra implementării Acordului de Asociere RM-UE, la invitația Rețelei Europene a Fundațiilor Politice (ENoP). Evenimentul va avea loc la Brussels, în marginea Summitului 5 al Parteneriatului Estic al UE. Organizatorul, EnoP  vor modera dezbatera susținută de experți din Georgia, Moldova și Ucraina asupra modului în care societatea civilă din aceste țări poate susține reformele și schimbările democratice. Chiar dacă apelul la stabilitate și reziliență au devenit scopuri majore și pentru Politica Parteneriatului Estic, Uniunea Europeană trebuie să-și țină promisiunea strategică de ajuta la transformarea statelor din Parteneriatul Estic. Dar sunt politicile de diferențiere și susținere ”meritocratică” ale Uniunii Europene suficient de atractive pentru aceste state ale Parteneriatului Estic? Ce lipsește și ce prisosește la formarea unui ecosistem în care societatea civilă să devină actorul indispensabil al transformărilor dorite? Cum pot fi accelerate reformele și schimbările democratice într-un mediu politic și cetățenesc, care să corespundă cât mai mult idealurilor europene într-o vreme cu multe provocări de securitate continentale pentru UE – aceste subiecte și abordări vor fi discutate în cadrul evenimentului de la Brussels.

Mai multe date despre EnoP: http://www.european-network-of-political-foundations.eu/en/enop

Follow us on

Our social networks

Subscribe on

newsletter

Connect with us