Blog

Primele rezultate după deschiderea punctului de trecere Pervomaisc-Kuciurgan: aproape 11 mii de înregistrări

Lansarea controlului comun în Punctul de trecere a frontierei de stat a fost planificată pentru finele lunii mai, ulterior din considerente „organizatorice” a fost transferată pentru o perioadă ulterioară. În final controlul comun pe segmentul transnistrean al frontierei de stat a fost lansat pe 17 iulie 2017, cu o întârziere de practic 2 luni

Lansarea controlului comun în Punctul de trecere a frontierei de stat a fost planificată pentru finele lunii mai, ulterior din considerente „organizatorice” a fost transferată pentru o perioadă ulterioară. În final controlul comun pe segmentul transnistrean al frontierei de stat a fost lansat pe 17 iulie 2017, cu o întârziere de practic 2 luni.

În acest sens este ultima zi de implementare a primei faze a proiectului pilot în acest punct de trecere a frontierei de stat, care prevedea că, primele șase luni Politia de Frontiera a Republicii Moldova își va desfășura activitatea la intrare în țară și Serviciul Vamal la ieșire din Republica Moldova.

  1. Mecanismul controlului comun în punctul de trecere „Pervomaisc - Kuciurgan” prevede că, toate persoanele ce vor traversa frontiera de stat prin acest punct de trecere, inclusiv și cetățenii Republicii Moldova și cei străini, rezidenți în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, vor beneficia de serviciile acordate de către Poliția de Frontieră a Republicii Moldova. Detaliile le puteți vedea în articolul “Mai pe înțelese 1 - ce prevede controlul comun în punctul de trecere a frontierei de stat Pervomaisc-Kuciurgan
  2. Mecanismul controlului comun în punctul de trecere „Pervomaisc - Kuciurgan” prevede că, toate persoanele ce vor traversa frontiera de stat, inclusiv cetățenii Republicii Moldova și cei străini, rezidenți în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, vor beneficia de serviciile acordate de către Serviciul Vamal al Republicii Moldova. Detaliile le puteți vedea în articolul „Mai pe înțelese 2 - ce prevede controlul comun în punctul de trecere a frontierei de stat Pervomaisc-Kuciurgan”

Printr-un demers oficial IDIS „Viitorul” a solicitat informații statistice de la ambele instituții cu privire la rezultatele implementării primei faze a proiectului pentru perioada 17 iulie 2017-17 decembrie 2017.

De la Poliția de Frontieră au fost solicitate următoarele informații:

  • înregistrarea traversării cetățenilor străini în sistemul informațional (cetățeni RM, cetățeni străini conform naționalității, intrare și ieșire în/din MD);
  • Consultarea persoanelor privind regulile de traversare a frontierei de stat (cetățeni RM, cetățeni străini conform naționalității, intrare și ieșire în/din MD);
  • Eliberarea vizelor Republicii Moldova la frontieră pentru străini în situații excepționale (cetățeni străini conform naționalității, intrare în MD);
  • Primirea cererilor de azil la frontiera de stat (cetățeni străini conform naționalității, intrare în MD). 
  • Numărul ilegalităților depistate în acest punct de trecere a frontierei de stat conform indicatorilor stabilite de IGPF.

De la Serviciul Vamal au fost solicitate următoarele informații:

  • traficul legal de mărfuri (vămuire a mărfurilor la export în), mijloace de transport și persoane;
  • proceduri de export și reexport;
  • Numărul ilegalităților depistate în acest punct de trecere a frontierei de stat conform indicatorilor stabilite de Serviciul Vamal.

Analiza datelor prezentate de către Poliția de Frontieră ne arată că în SII al Poliției de Frontieră au fost înregistrate 10.956 de persoane, din care 6956 pe direcția de intrare în Republica Moldova și 4.000 persoane pe direcția de ieșire din Republica Moldova. În acest sens, aceste rezultate ne arată o acoperire de circa 2,2% de traversări pentru acest punct de trecere a frontierei de stat. Asta dacă vom lua în considerație următoarele date statistice: anual prin acest punct de trecere sunt înregistrate circa un milion de traversări (+/- 10-20%).

Top 5 de cetățenii sunt:

Ucraina – 8197 traversări;

Federația Rusă – 877 traversări;

Israel – 306 traversări;

Turcia – 219 traversări;

Polonia – 118 traversări;

Și Republica Moldova doar cu 18 traversări!? În același timp Poliția de Frontieră a acordat servicii de consultanță pentru 2529 de persoane, din care 70% - cetățeni a Ucrainei, 20% - cetățeni ai Republicii Moldova și 10% - alte cetățenii. Pe linia eliberării vizelor Republicii Moldova și cererilor de azil la frontieră pentru străini, cazuri de acest gen nu au fost înregistrate, ca și ilegalități conform competențelor funcționale ale Poliției de Frontieră. În acest sens, aceste rezultate ne arată o acoperire de circa

O altă situație este în cazul răspunsului din partea Serviciului Vamal. Din răspunsul oferit, reiese că în unul din cele mai mare punct de trecere a frontierei de stat nu se efectuează traficul de mărfuri. Dar Serviciul Vamal singur să contrazice prin răspunsurile sale: “Organul vamal la prima etapă realizează controlul vamal al mărfurilor și mijloacelor de transport pe sensul de ieșire din țară efectuat de către persoane juridice”. În același timp comunică că, “Trafic legal de mărfuri (vămuire a mărfurilor în procedura export/reexport) nu au fost înregistrate”. Oare are ce ascunde Serviciului Vamal, sau e o simplă eroare? Sper ca responsabilii de la Serviciul Vamal vor veni cu o reacție de răspuns pentru a le pune toate la locul lor.

Ca să nu par ca am ceva cu Serviciul Vamal, și repet, posibil este o eroare, dar totuși conform informației prezentate de autoritățile separatiste, numai în acest punct de trecere valoare importului este de 211.347.182 de $. Cred ca la export/reexport suma ar fi una consistenta. 

La rândul său Misiunea EUBAM constată, că numai în perioada anului 2016, valoarea mărfurilor exportate prin punctele de trecere cu statul internațional aflate pe segmentul transnistrean de către operatorii economici înregistrați în câmpul legal al Republicii Moldova, este de 308 mla. de $.

Între timp autoritățile Republicii Moldova au finisat procedurile interne de ratificare a Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei privind controlul în comun al persoanelor, mijloacelor de transport, mărfurilor și obiectelor în punctele comune de trecere a frontierei de stat moldo-ucrainene, întocmit la Chișinău la 6 octombrie 2017. Pentru a prelungi mecanismul controlului comun în celelalte 24 puncte de trecere a frontierei de stat este necesară finisarea procedurilor interne din partea Ucrainei, ceea ce prevede ratificarea acordului menționat de către Rada Supremă de la Kiev. Totodată sursele mele de la Kiev spun că Rada nu s-ar grăbi să ratifice acest acord și este legat de anumite probleme interne de la Kiev. La rândul său, directorul Serviciului Grăniceresc de Stat al Ucrainei Petro Țighikal la Demararea controlului comun în PTF ”Palanca” și lansarea patrulării comune pe segmentul central (transnistrean) al frontierei moldo-ucrainene a declarat - “în primul trimestru al anului 2018 va intra în vigoare Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei privind controlul în comun al persoanelor, mijloacelor de transport, mărfurilor și obiectelor în punctele comune de trecere a frontierei de stat moldo-ucrainene, întocmit la Chișinău la 6 octombrie 2017, semnat la 6 octombrie curent”. Până la urmă, fiind în așteptarea acestei ratificări, autoritățile din Ucraina și Republica Moldova au lansat procedurile de elaborare a schemelor tehnologice pentru câteva din acele 24 puncte de trecere a frontierei de stat în comun cu partenerii din Misiunea EUBAM, în speranța că până la finele acestui an să fie “închise” încă cel puțin 4 puncte de trecere a frontierei de stat pe segmentul transnistrean și dezvoltat mecanismul controlului comun în punctele de trecere Palanca-Maiaki-Udobnoe și Giurgiulești Reni. În același timp necesită dezvoltarea mecanismului de patrulare comună de pe teritoriul Ucrainei a segmentului transnistrean pe tot perimetrul ei, pe direcția localităților Velyka Kisnytsya (Ucraina) – Nimereuca/Soroca (Republica Moldova) până la Troits’ke (Ucraina) – Purcari/Ștefan Vodă (Republica Moldova). La moment Poliția de Frontieră a Republicii Moldova în comun cu colegii ucraineni acoperă prin patrularea comună o parte din segmentul transnistrean (în limitele Velyka Kisnytsya (Ucraina) – Nimereuca/Soroca (Republica Moldova) – Studena (Ucraina) – Socolovca (Republica Moldova) în partea ei de NORD) și (în limitele Troits’ke (Ucraina) – Purcari/Ștefan Vodă (Republica Moldova) – Kuciurgan (Ucraina) – Pervomaisc (Republica Moldova) în partea ei de SUD).

În loc de concluzie.

  1. Sperăm că autoritățile vor veni cu o informație mai amplă asupra activității punctului de trecere a frontierei de stat “Pervomaisc-Kuciurgan”, în special pentru prima fază a implementării controlului comun, precum și dacă această perioadă a fost extinsă pentru o perioadă „nedeterminată”. Dacă nu, atunci opinia publică trebuie informată despre lansarea controlului trecerii frontierei de stat conform schemelor tehnologice clasice (Otaci-Mogilev-Podolski, Criva – Mămăliga, etc.). Din ultimele informații, părțile deja au convenit extinderea acestei perioade, până la 1 martie 2018, ceea ce va da posibilitate ajustarea schemei tehnologice și logisticii pentru desfășurarea deplină a controlului trecerii frontierei de stat de către părțile implicate în controlul comun (pentru Republica Moldova – Poliția de Frontieră și Serviciul Vamal și pentru Ucraina – Serviciul Grăniceresc de Stat şi Autoritatea Vamală).
  2. Controlul comun însumă o serie de avantaje atât pentru participanții la traficul transfrontalier, dar și pentru angajații instituțiilor de frontieră și vamale: utilizarea în comun a infrastructurii și a echipamentelor, care duc la excluderea cheltuielilor suplimentare de amenajare și întreținere; punerea în aplicare a principiului ONE-STOP, care ar reduce la minim posibil timpii de așteptare în punctele de trecere, dar și la optimizare a procedurilor de control; crearea condițiilor favorabile pentru trecerea frontierei de stat a persoanelor, a vehiculelor și a mărfurilor; îmbunătățirea măsurilor de control asupra acțiunilor ilicite, în care ar putea fi atrași angajații, ceea ce ar eficientiza combaterea corupției.
  3. Pentru a da un impuls dezvoltării conceptelor de control comun și patrulare comuna pe segmentul transnistrean recomand următoarele:
  1. Lansarea mesajelor pe căi diplomatice către autoritățile ucrainene cu privire la urgentarea procedurilor interne de ratificare a Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei privind controlul în comun al persoanelor, mijloacelor de transport și mărfurilor în punctele de trecere comune la frontiera de stat moldo-ucraineană;
  2. Prelungirea activităților în comun cu partenerii ucraineni și europeni cu privire la elaborarea schemelor tehnologice celorlalte cel puțin puncte de trecere cu statut internațional pe segmentul transnistrean;
  3. Finalizarea procesului de demarcare a frontierei de stat moldo-ucrainene cu semnarea Tratatului cu privire la regimul frontierei de stat și asistență mutuală la frontieră, precum și documentelor finale de demarcare;
  4. Cuprinderea 100% cu mecanismul de patrulare comună a segmentului transnistrean al frontierei de stat, precum și alocarea mijloacelor financiare suficiente pentru dotarea tehnică (automobile de teren, speciale, termoviziune, echipament special pentru controlul frontierei de stat) și dezvoltarea logistică a activității personalului Poliției de Frontieră și a Serviciului Vamal;
  5. Dezvoltarea, dar mai bine zis lansarea mecanismului de comunicare strategică pe ambele maluri ale Nistrului cu participarea tuturor actorilor implicați, ca instrument de contracarare a falsurilor și propagandei, informării corecte a cetățenilor despre intențiile autorităților în conformitate cu interesul național de reintegrare a țării.

P.S. Următoarele surse vă vor ajuta să înțelegi mai bine ce prevede conceptul controlului și patrulării comune la frontiera de stat.

Despre lansarea, dar de fapt relansarea Controlului comun în punctul de trecere a frontierei de stat Palanca-Maiachi-Udobnoe

Comentariul I la Notă de Memorie a așa zisului minister de externe al Transnistriei ПАМЯТНАЯ ЗАПИСКА pe dimensiunea securității

Comentariul II la Notă de Memorie a așa zisului minister de externe al Transnistriei “ПАМЯТНАЯ ЗАПИСКА” pe dimensiunea economică

Vesti bune de la Kuciurgan! Eu însă am o întrebare - De ce ai noștri tac? (La capitolul comunicare avem probleme

31 мая - старт первого этапа совместного контроля в пункте пропуска „Первомайск - Кучурган”

Frontiera administrativă și cum o administrăm

Follow us on

Our social networks

Subscribe on

newsletter

Connect with us