Video archive

Antreprenorii cer autorităților să le ușureze viața

2019.08.13 Economie Victor Ursu Print version

Antreprenorii cer autorităților să fie mai prietenoase și să acorde o mai mare atenție mediului de afaceri. Iar Guvernul și-a supus propriul Plan de Acțiuni consultărilor publice. Este un document care cuprinde 9 capitole, cu 600 de acțiuni din sferele de competență a Executivului, preconizate să fie realizate în perioada 2019 – 2020, a explicat în cadrul emisiunii ”15 minute de realism economic”, expertul IDIS Viitorul, Viorel Pîrvan.

Pentru îmbunătățirea climatului de afaceri al Republicii Moldova, antreprenorii susțin că e nevoie de acțiuni din partea autorităților. Este vorba de instituirea funcției de Ombudsman pentru apărarea drepturilor, independența justiției și răspunderea patrimonială a judecătorilor și tuturor subiecților care au admis deposedarea ilegală de proprietate a oamenilor de afaceri.

Viorel Pârvan, susține că oamenii de afaceri vor abrogarea normelor din Codul Fiscal care acordă drepturi discreționare Serviciului Fiscal de Stat de a pune sechestru pe conturile bancare ale agenților economici – instituirea unor reguli egale pentru toți (sectorul public versus sectorul privat). ”Guvernul nu a formulat drept prioritate acțiunile referitoare la organizarea și prestarea către business a serviciilor publice conform principiului „ghișeului unic”, inclusiv ghișeul unic electronic”.

Potrivit expertului oamenii de afaceri se arată dispuși pentru înăsprirea a tot ce are tangență cu „off-shor”, însă nu e necesar de a „criminaliza” aceste activități și sancționa penal reprezentanții oamenilor de afaceri.

În același timp, pentru a ușura activitatea antreprenorilor e nevoie și de consolidarea caracterului informativ, consultativ și preventiv al controalelor, fără aplicarea sancțiunilor pentru încălcările minore depistate (care nu aduc prejudicii) și oferirea timpului suficient pentru remedierea problemelor. O soluție ar fi elaborarea și publicarea pe web a materialelor documentare și ghidurilor destinate informării agenților economici privind drepturile și obligațiile organelor de control și agenților economici supuși controlului; prevederilor legislației în vigoare, cu indicarea, distinct pentru fiecare organ de control, a încălcărilor posibile în privința agenților economici, a faptelor contravenționale, a sancțiunilor și altor măsuri aplicabile.

La capitolul Administrarea Proprietății Publice” sunt incluse un șir de acțiuni în privința întreprinderilor de stat (inclusiv municipale și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat). Or, Viorel Pîrvan e de părere că e oportun de a completa cu acțiuni care ar asigura transparența acestor întreprinderi și accesul publicului la informațiile despre organizarea și activitatea acestor entități publice.

În concluzie, expertul Viorel Pîrvan e de părere că e necesar și îmbunătățirea cadrului legal în domeniul transparenței decizionale și implementarea obligatorie a cerințelor de transparență de către toate autoritățile publice. ”Stoparea procesului examinării unui proiect de lege cu impact asupra businessul dacă nu a fost consultat sau a obținut un aviz negativ din partea asociațiilor/patronatelor reprezentative. Reglementarea expresă în legislație a caracterului obligatoriu pentru un aviz/opinie „consultativ(ă)” din partea asociațiilor/patronatelor reprezentative”

Emisiunea este realizată de către IDIS „Viitorul” în parteneriat cu Radio Europa Liberă.

Follow us on

Our social networks

Subscribe on

newsletter

Connect with us