News

INSTRUIRE// Soluții de monitorizare a consumului de energie pentru precizie și eficiență energetică

2020.02.18 Administrație publică Ana-Maria Veverița Print version

 

Analiza și monitorizarea energiei contribuie la estimarea corectă a consumului de energie, identifică și reduce risipa de energie. Aplicabile la nivel de organizații sau comunități, instrumentele de monitorizare a managementului energetic sunt niște soluții moderne care susțin creșterea economiei și stimularea securității energetice. Este concluzia la care au ajuns participanții la instruirea „Metode și instrumente pentru analiza și monitorizarea consumului de energie”, care a avut loc pe 14 februarie curent în orașul Călărași.

Evenimentul, care a adunat specialiști din administrația publică, aleși locali și experți în domeniul energetic a fost desfășurat în cadrul proiectului „Eficientizarea iluminatului public în orașul Călărași – Licurici în inima Codrilor”. Proiectul este implementat de autoritatea publică locală din orașul Călărași, în colaborare cu IDIS „Viitorul”, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene (UE).

În cadrul instruirii, experții Ion Muntean (IDIS „Viitorul”), Simion Berzoi (Green City Lab) și Vitalie Mîța de la „Termolectrica” au prezentat principalele instrumente de analiză și monitorizare a consumului de energie, și în mod special sistemul informațional de management al energiei. De asemenea, ei au relatat și o serie de exemple practice din domeniu.

„În cadrul proiectului implementat la Călărași echipa noastră pune un accent special pe transmiterea cunoștințelor și promovarea bunelor practici privind eficientizarea energiei la nivel local. Seminarul de astăzi are o semnificație aparte în acest sens. Cei prezenți la instruire au aflat cum trebuie să organizeze în comunități procesul de eficientizare a energiei și să economisească resurse financiare importante. Iar experții, la rândul său, au venit cu recomandări concrete și modele de bune practici care ar putea fi preluate și aplicate la nivel local de către autorități”, a declarat managerul proiectului, Liubomir Chiriac, la deschiderea evenimentului.

Măsurarea și monitorizarea energiei contribuie la estimarea corectă a consumului de energie. În așa mod pot fi controlate și estimate cu mai multă precizie costurile pentru energie și în acest mod există posibilitatea de a identifica și reduce risipa de energie. Pentru a reduce în mod eficient consumul de energie, este necesară identificarea factorilor ce au impact asupra utilizării energiei și implementarea măsurilor pentru reducerea risipei de energie. Monitorizarea și raportarea sunt un proces continuu și, o dată stabilit, va fi ușor și rapid de gestionat.

Cea mai ieftină măsură de eficiență energetică este urmărirea consumurilor de resurse. În acest sens, în ajutor ne vin indicatorii de performanță energetică, care arată nivelul de dezvoltare a analizei energetice. Ca recomandări pentru monitorizarea corectă a consumului de energie pot menționa colectarea sistematică și calitativă a datelor de consum a energiei, stabilirea responsabilităților de analiză energetică. Discutarea în echipă a rezultatelor analizei energetice și nu îl utimul rând, întreprinderea acțiunilor de eficientizare a consumurilor”, a subliniat managerul energetic Vitalie Mîța.

Un instrument de bază ce sprijină sistemul de management energetic în clădirile publice și comerciale este și sistemul informațional de management energetic (EMIS).

„EMIS ne permite să cunoaștem consumul real de energie și costurile respective, permite identificarea problemelor acute, cum ar fi consumul excesiv de energie, oferă o bază de date pentru a solicita finanțare din diferite surse și posibilitate de a monitoriza contracte de performanță energetice, a spus Simion Berzoi, specialist în dezvoltarea afacerilor, PNUD Moldova, laboratorul Green City.

Potrivit lui Simion Berzoi, EMIS permite monitorizarea continuă, de la distanță, a consumului de apă, precum și de energie electrică și termică. Sistemul inteligent generează alerte în cazul consumurilor peste normă de resurse energetice și permite intervenția rapidă în caz de avarii sau de consum fraudulos de energie. EMIS dezvoltă de asemenea rapoarte statistice despre consumul real de energie pe perioade concrete. EMIS a fost dezvoltat și lansat de PNUD în Croația în 2006 și este replicat în prezent în peste 13.000 de clădiri publice. Ulterior, modelul EMIS a fost replicat și în Bosnia, Herțegovina, Serbia. În Republica Moldova, sistemul va fi dezvoltat cu suportul PNUD Moldova în cadrul Proiectului „Orașe verzi durabile pentru Moldova”. Pentru început, EMIS va fi lansat într-un număr restrâns de instituții cu menire socială din Chişinău: şcoli, grădiniţe, spitale, pentru ca ulterior să fie extins la nivel urban.

La rândul lor, participanții de la instruire au apreciat prezentările expuse drept utile pentru utilizarea eficientă a consumului de energie și monitorizare permanentă.

Seminarul de instruire a avut loc în cadrul proiectului „Eficientizarea iluminatului public în orașul Călărași – Licurici în inima Codrilor”, implementat de Primăria orașului Călărași, în parteneriat cu IDIS „Viitorul”. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană prin intermediul programului UE „Convenţia primarilor - proiecte demonstraționale" (CoM-DeP). Proiectul de eficiența energetică în orașul Călărași presupune instalarea unei rețele de iluminat de 21 de kilometri și iluminarea arhitecturală a două clădiri publice. Ca rezultat, proiectul va asigura o economie reală de 6 500 euro/an, va permite reducerea emisiilor de CO2 și a costurilor de întreținere și exploatare.

Pentru mai multe informații, contactați Ofițerul de presă al proiectului, Ana – Maria Veverița: ana.veverita@viitorul.org sau la numărul de telefon (0 22) 221844.

 

***

Inițiativa EU4Energy acoperă tot sprijinul UE ce vizează îmbunătățirea furnizării energiei, a securității energetice și conectivității, precum și promovarea eficienței energetice și a utilizării resurselor regenerabile în țările Parteneriatului Estic: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova și Ucraina. UE oferă acest sprijin prin intermediul finanțării proiectelor și programelor care contribuie la reformarea piețelor energetice și la reducerea dependenței și consumului național de energie. Pe termen mai lung, aceasta face furnizarea de energie mai fiabilă, transparentă și accesibilă, reducând astfel deficitul energetic și facturile la energie atât pentru cetățeni, cât și pentru sectorul privat. Mai multă informație pe: www.EU4Energy.eu.

 

Follow us on

Our social networks

Subscribe on

newsletter

Connect with us