Blog

Comerțul neobservat cu Rusia, la egalitate cu cel oficial

Volumul real al exporturilor moldovenești în Federația Rusă sunt aproximativ două ori mai mari decât cele oficial declarate. Dacă ne uităm la statistica oficială a Republicii Moldova în ultimii trei ani am exportat în Federația Rusă bunuri în valoare de 725 mil USD. Însă dacă apelăm la datele oficiale ale Federației Ruse, atunci ei au importat de la noi bunuri în valoare de 1.085 mil USD.

Deci volumul exporturilor Moldovenești în Federația Rusă, doar prin contrapunerea datelor oficiale este cu 50% mai mare decât cel oficial declarat. Iar în realitate el este și mai mare.

De fapt asistăm la un comerț ”neobservat” cu Federația Rusă de sute de milioane USD anual.

Pentru a ilustra mai bine acest fenomen am luat exporturile principalelor produse moldovenești în Federația Rusă din anul 2018. Astfel, noi am exportat mere în volum de 46,8 milioane USD, iar Rusia a importat de la noi de 106,7 mil. USD. Cireșe și alte sâmburoase noi am exportat de 15,6 mil. USD, iar Rusia a importat de 43,8 mil. USD. Struguri am exportat de 9,5 mil. USD, iar Rusia a importat de 34,9 mil. USD. Astfel doar pe aceste 3 poziții tarifare noi am exportat Marfă de 72 mil USD, iar Rusia a importat de la noi de 185,4 mil USD, sau de 2,6 ori mai mult.

Acest fenomen este denumit în limbajul economic Flux Ilegal de Capital, care în Moldova în prezent este estimat la nivel de 1,2 miliarde USD anual. Despre aceasta am scris detaliat anul trecut, cine dorește găsiți articolul și emisiunea IDIS Viitorul aici.

Fluxul Ilegal de Capital este caracteristic țărilor cu instituții slabe și neputincioase în contracararea lui. Fluxul Ilegal de Capital alimentează corupția, economia tenebră, evaziunea fiscală și tranzacții cu capital de proveniență ”gri”.

Evident acest fenomen se întâlnește și în relațiile economice cu alte state, dar cel mai clar se vede în relația cu Federația Rusă.

 

Follow us on

Our social networks

Subscribe on

newsletter

Connect with us