Blog

Cetățenii folosiți ca ostatici în justificarea garanțiilor oferite de Guvern pentru BEM, BS, UB

Un argument în favoarea garanțiilor oferite de guvern pentru BEM,BS,UB a fost grija față de depunerile cetățenilor în acestea trei bănci. Oare cât de justificat a fost acest argument?

În momentul oferirii garanțiilor guvernului, 2,39 milioane cetățeni dețineau în aceste trei bănci depozite în mărime de 6,85 miliarde lei. Observăm un număr impunător de persoane fizice, și o sumă la fel de impunătoare de bani. Însă lucrurile devin mult mai nuanțate, dacă analizăm structura depozitelor persoanelor fizice. Astfel  2,3 milioane cetățeni sau peste 96,5% !!! dețineau în aceste bănci depozite în sumă totală de doar 280 milioane lei, cea ce reprezintă 4,1% din totalul depozitelor persoanelor fizice. Aceste depozite erau protejate de legislație și 96,5% din deponenți au avut posibilitatea să primească suma integral din Fondul de Garantare a Depozitelor, fără nici o implicare a guvernului. Suma medie a depozitelor acestor persoane era de 120 lei.

Restul de 6,57 miliarde lei erau deținute de 84,7 mii persoane. Admit că era posibil de pus în discuții depozitele persoanelor fizice de până la 100 mii lei. cred că putea fi justificată cumva protejarea lor într-o formă sau alta. Depozitele de până la 100 mii lei erau deținute de 75,8 mii persoane sau 3,2% din totalul deponenților. Suma depozitelor se ridică la 2,1 miliarde lei cea ce reprezintă 30,8% din totalul depozitelor. Suma medie a unui depozit era de 27,9 mii lei.

Iar 4,46 miliarde lei cea ce reprezintă 65% din totalul depozitelor persoanelor fizice a fost restituit persoanelor care dețineau depozite mai mari de 100 mii lei. Ei reprezentau 0,4% din deponenți sau 8,9 mii persoane. Mărimea medie a depozitelor lor era de 500 mii lei, sau de 4 mii ori mai mare decât mărimea medie a celor 96,5% din deponenți care sunt protejați de lege.

E ușor de observat că cei mulți au fost utilizați, pentru ca ”unii” să-și primească liniștit toată suma depozitată în bănci.

Să memorăm: 280 milioane lei era obligația statului față de 96,5% din deponenți, care trebuia conform legii să fie onorată de Fondul de Garantare a Depozitelor.

 

Follow us on

Our social networks

Subscribe on

newsletter

Connect with us