Piața imobiliară trece prin transformări profunde, în condițiile în care a crescut de 3,5 ori accesibilitatea apartamentelor. În postarea anterioară am spus că acum zece ani pentru procurarea unui apartament de 70 m2 erau necesare 35 salarii medii anuale. În prezent datorită majorării salariului mediu calculat în euro de aproape două ori și reducerii cu 70% a prețului la imobile pentru procurarea unui apartament sunt necesare 10 salarii medii anuale.
După o scădere atât a numărului de apartamente vândute cât și a celor date în exploatare în 2016, în 2017 am avut o restabilire a pieții, când numărul de apartamente vândute a atins recordul de 18,4 mii, iar a celor date în exploatare - 6,2 mii.
Deși a crescut numărul de apartamente vândute volumul încasărilor companiilor de construcție este cu aproape 100 milioane euro mai mici față de 2013.
Aceasta se explică prin câteva fenomene importante.
În ultimii zece ani atestăm la o transformare a pieții imobiliare. Astfel, în anii 2000-2005 predominau apartamentele cu suprafețe mari cu o cotă de 90%. Era o piața elitară și doar cei mai bogați își puteau permite luxul de a procura apartamente.
În prezent situația s-a inversat, peste 70% din apartamente sunt cu 1-2 camere.
Reducerea prețului la apartamente de la 900 euro m2 la 525 euro m2 și creșterea veniturilor salariale a permis accesul pe piața imobiliară și a cetățenilor care câștigă banii aici în țară. Evident, ei au o putere foarte slabă de procurare și își pot permite doar apartamente cu 1-2 camere cu suprafețe mici.
Acum urmărim o reformatare a pieții imobiliare fără precedent. Dacă pe parcursul a 20 de ani suprafața medie a unui apartament vândut era de 100-110 m2, atunci în ultimii 3 ani suprafața apartamentului procurat a scăzut enorm până la 69 m2 în 2017 și 60 ,2 în primul trimestru al anului 2018.
Asistăm la o creștere a numărului de apartamente vândute și la o reducere a veniturilor încasate de companii.
Multe companii au sesizat transformările din piață și se reorientează spre apartamentele econome cu suprafețe mici. Altele nu au reușit sau proiectul imobiliar a început mult înaintea anului 2015 când am atestat primele transformări majore.
Cel mai probabil multe companii nu vor rezista scăderii încasărilor și vor falimenta, iar proiectele lor imobiliare vor fi preluate de companiile competitive.
Anul 20017-2018 este anul când piața imobiliară va fi reformatată, curățită de companii ineficiente, iar consumatorul are doar de câștigat.