Situația veteranilor din raionul Dubăsari este astăzi o temă complicată, iar promisiunile și legile care ar fi trebuit să protejeze drepturile lor sociale și economice nu sunt aplicate corespunzător. Foștii combatanți, care au fost loiali și credincioși Republicii Moldova continuă să fie amenințați și intimidați de către milițiile separatiste ale regimului de la Tiraspol (pretinsele MSS, MAI). Ei sunt urmăriți și sancționați de către organele represive ale regimului, fiind amenințați cu deschiderea unor dosare penale inclusiv pentru faptul că și-au apărat patria în 1992. Autoritățile RM ar fi trebuit să adopte politici care să prevină asemenea situații – mai ales având grijă de cei care au apărat independența RM și care au rămas să locuiască în stânga Nistrului respectând legile RM și rezistând amenințărilor regimului secesionist.
Un studiu scris de Rosian Vasiloi, Expert în Politici de Securitate al IDIS, atestă faptul că lipsa unui statut social-economic corespunzător menține o stare de permanentă tensiune și conflict în aceste localități și că, adeseori, guvernul preferă să intervină ad-hoc la rezolvarea unor probleme, în loc de a avea politici stabile, eficiența cărora ar conduce la îmbunătățirea condiției acestor localități.
”Sunt mai multe subiecte dureroase pe agenda reglementării conflictului transnistrean, dar unul din cele mai sensibile ține de protejarea intereselor social-economice a populației ce locuiește în stânga Nistrului. De percepția lor, de loialitatea lor față de legile și Constituția RM, va depinde varianta finală de reglementare a conflictului transnistrean, și mult mai puțin de ședinmțele de ”lux” ale vizitelor la Berlin ori pe insulele Aaland, a menționat în deschiderea sa Igor Munteanu, Directorul IDIS. Constată, el, că veteranii rămân o categorie dezavantajată, ca urmare a rănilor, traumelor psihologice, și a lipsei de oportunități economice, iar de foarte multe ori, partenerii pentru dezvoltare și ajutoarele guvernului nu prea au motivația de a ajunge în aceste localități izolate artificial de restul Republicii Moldova și hăituite de regimul separatist. Scopul dezbaterii găzduite de IDIS este de a face o listă de probleme pe care statul le-ar putea ușor rezolva dacă ar vrea ca cetățenii săi din stânga Nistrului să fie mai bine protejați. Cetățenii care au luptat pentru apărarea RM se simt neglijați, problemele lor nu se rezolvă cu anii, iar acest lucru nu-i o carte de vizită pentru Guvernul de la Chișinău”, a spus Munteanu.
Autorul studiului a afirmat că, „Veteranii din stânga Nistrului sunt amenințați zilnic de forțe ostile, care le confiscă marfa, le verifică pașapoartele, le aplică amenzi, fără ca aceste acțiuni să fie denunțate categoric de Guvernul RM și Biroul pentru Politici de Reintegrare. Atunci când își revendică drepturile, cetățenii noștri credincioși sunt ”vânați” de forțe de securitate și li se deschid dosare penale, în timp ce Tiraspolul cere prin intermediul OSCE anularea unor dosare pentru infracțiuni reale comise de administrația secesionistă. S-ar cere ca aceste cazuri să fie reflectate în agenda negociatorilor, iar problemele social-economice să fie rezervate cu prioritate, dacă luăm în consierație importanța acestor loclaități și grupuri de cetățeni ai RM, ca pilon al statalității în regiunea transnistreană”. Autorul a remarcat 6 tipuri de acțiuni lansate de către autorități pentru soluționarea problemelor veteranilor; 1. Organizarea unor dezbateri în cadrul Consiliului național pentru problemele veteranilor de război pentru a pune în discuție revendicările AVRM din raionul Dubăsari. 2. Organizarea de către Biroul pentru Reintegrare a cursuri de pregătire pentru personalul organelor de drept (poliție, vamă) pentru a cunoaște actele normative în vigoare, drepturile omului și alte documente, în particular pe subiectul reglementării conflictului transnistrean. 3. Majorarea pensiilor și indemnizațiilor cu 30% pentru participanții la acțiunile de luptă. 4. Punerea în discuție a problemelor de amenințare, intimidare și de interdicție de deplasare din partea autorităților separatiste de la Tiraspol. 5. Elaborarea unui Program național de reabilitare medicală permanentă a tuturor veteranilor. 6. Studierea practicii internaționale, în particular a Ucrainei, României și ai altor parteneri în domeniul asistenței oferite pentru veterani.
Prezent la eveniment, Ministrul MAI, Alexandru Jizdan, Președinte a Consiliului Național pentru problemele veteranilor de râzboi a declarat că, în curând va fi convocat Consiliul Național al veteranilor la Dubăsari unde vor fi abordate problemele acestora și vom încerca să le rezolvăm. E nevoie de o conlucrare cu societatea civilă pentru a rezolva problemele veteranilor. Totodată, trebuie cu regret să constatăm că o parte dintre cetățeni au primit legitimații de veteran pentru merite fictive și în timp ne-am trezit cu zeci de mii participanți ai războiului de pe Nistru cu o parte care nu au participat. Vom revizui lista veteranilor și înmânarea legitimațiilor se va face doar celor care nemijlocit au participat la războiul de pe Nistru și vom clarifica statutul lor juridic. În particular, ”Problemele sociale ale veteranilor din raionul Dubăsari necesită o abordare complexă și să identificăm soluții pentru problemele create. Au fost mai multe inițiative legislative, care au fost aprobate și care au avut un impact pozitiv”, a precizat Ion Corpcean, consilierul primului ministru.
Reprezentanții mai multor asociații ale veteranilor și combatanților în războiul din 1992 au solicitat autorităților centrale să revizuiască politicile sociale îndreptate către acei veterani care locuiesc în localitățile din stânga Nistrului, adoptând o viziune care ar trebui să asigure condiții mai bune de tratament medical, de susținere materială a celor care au suferit pierderi umane în familiile lor, dar și pentru a relansa activitățile economice în această regiune, afectată profund de restricții de circulație și de abuzuri comise de către regimul separatist de la Tiraspol. Guvernul nu ar trebui să-și aducă aminte de ei numai la comemorări sau omagieri, altminteri cei care au luptat în războiul de pe Nistru se vor simți abandonați de statul pe care l-au apărat.
Evenimentul este organizat în cadrul proiectului „Strategic Support for Reintegration Efforts in Moldova”, implementat cu sprijinul financiar al Black Sea Trust for Regional Cooperation, a Project of the German Marshall Fund.
Pentru alte detalii, vă rugăm să contactaţi responsabilul pe presă, Victor URSU la următoarea adresă: ursu.victoor@gmail.com sau la numărul de telefon 069017396.