CONCURS de selectare a trei experți în domeniul sectorului de tineret pentru elaborarea studiului „Necesitățile dezvoltării sectorului asociativ de tineret în regiunile Rep. Moldova”

Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale “Viitorul” anunță lansarea unui concurs pentru selectarea a trei experți în vederea elaborării și redactării studiului „Necesitățile dezvoltării sectorului asociativ de tineret în regiunile Rep. Moldova” în cadrul proiectului “Consolidarea capacităților organizațiilor nonguvernamentale de tineret din regiunile Nord, Centru și Sud” finanțat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării prin Programul de granturi 2019 pentru organizațiile de tineret.

Studiul urmează fi întocmit în conformitate cu Prioritatea IV pct. 2, din Anunțul programului de granturi 2019 pentru organizațiile de tineret, care prevede finanţarea activităţilor ce ţin de „Realizarea studiilor şi cercetărilor în domeniul sectorului asociativ de tineri” și va constitui un instrument de lucru pentru ONG-urile de tineret în relația acestora atît cu cu autoritățile centrale și locale cît și cu partenerii externi de dezvoltare a republicii. Studiul va fi repartizat tuturor actorilor interesați, şi publicat și pe pagina electronică a IDIS “Viitorul”. Astfel toţi actorii interesaţi de promovarea politicilor de tineret vor avea ocazia să-şi actualizeze cunoştinţele referitoare la necesitățile dezvoltării sectorului asociativ de tineret în regiuni.

Selectarea experților se va face în confirmitate cu următorii termeni de referință:

  1. Studii universitare în științe sociale, științe administrative, drept, economie, sectorul public, relații economice internaționale.
  2. Studiile de masterat sau doctoratul în domeniile respective și studiile în străinătate constituie un avantaj.
  3. Experiență de muncă cu sau în organizații ale societății civile reprezentative pentru tineri și/sau sectorul asociativ de tineret (minim 3 ani).
  4. Experienţă de cercetare independentă și cunoașterea excelentă a domeniului vizat (experiență minim 2 ani).
  5. Experții vor trebui să cunoască cadrul legal primar, normativ-secundar și instituțional  relevant pentru tineri și sectorul asociativ de tineret, precum și politicile actualmente promovate de autorități în domeniul tineretului.
  6. Experții selectați vor trebui să posede abilități de lucru cu date statistice colectate prin intermediul chestionarelor de evaluare a percepției.
  7. Experții selectați vor trebui să poate demonstra că posedă experiență similară de cercetare și redactare a studiilor relevante pentru situația și problemele tinerilor și/sau ale sectorului asociativ de tineret.

Anunțul integral poate descărcat AICI