Analiză: 391 de mii de persoane au vizitat Republica Moldova în 2023, fiind depășit recordul istoric din 2019, când au fost înregistrați 375 de mii de turiști

 

Timp de 20 de ani, din 2004, de la apariție, și până în prezent, pensiunile moldovenești, un sector al turismului practic inexistent, au reușit să înregistreze aproape 50 de mii de vizitatori, atât localnici cât și străini. Doar în ultimii trei ani s-a triplat numărul vizitatorilor, față de ceea ceea ce a fost până la pandemie. Despre aceasta a comunicat Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, vineri, 19 aprilie, în cadrul emisiunii săptămânale „Analize economice cu Veaceslav Ioniță”.

Veaceslav Ioniță a amintit de un sondaj realizat în luna februarie, 2024, de către CBS Research, la comanda IDIS „Viitorul”, cu susținerea financiară a Fundației Universitare a Mării Negre, unde moldovenii au fost întrebați dacă au fost vreodată în viață peste hotare. Astfel, au răspuns că au fost anul trecut (2023) – 24,9%; mai mult de trei ani în urmă – 21,9%; mai mult de zece ani în urmă – 19,1%; niciodată nu au fost în străinătate – 18,5%; merg deseori în străinătate, de mai multe ori pe an – 15,1%; dificil de răspuns a fost pentru 0,5%. „Aproape 40% dintre cetățenii Republicii Moldova nu au fost niciodată s-au au fost foarte de mult peste hotare, mai mult de zece ani în urmă. Alții 40% călătoresc, fie o dată pe an, fie de mai multe ori pe an. Alții 20% merg o dată la câțiva ani”, a constatat Veaceslav Ioniță.

Potrivit expertului, moldovenii fiind întrebați unde au mers la odihnă, în țară sau peste hotare, până la pandemia de COVID-19, peste 80% au menționat că s-au odihnit peste hotare, iar aproape 20% – în Republica Moldova. În perioada pandemiei, 2020/2021, 68,4% s-au odihnit peste hotare, iar 31,6% – în țară.  După 2021, se estimează că  75% dintre moldoveni merg la odihnă peste hotare, iar 25% – în țară. Din patru călătorii, 1 este în țară, 3 – peste hotare.

La întrebarea, ce aleg atunci când merg la odihnă, în țară sau peste hotare, turismul organizat sau turismul pe cont propriu, până la pandemia din 2020, peste 73% și-au organizat odihna de sine stătător, iar peste 26% – prin intermediul unei agenții de turism. În perioada pandemiei, 2020/2021, aproape 74% au mers pe cont propriu, iar puțin peste 26% au mers prin intermediul unei agenții de turism. Iar acest lucru spune că numărul real al moldovenilor care se odihnesc este mai mare, deoarece mulți, atunci când ies din țară, pot pleacă la odihnă, dar pe cont propriu. Astfel, raportul dintre turismul oficial și cel neoficial este de 1 la 4.

Turiștii cazați în structurile de primire turistică (moldoveni și străini). Economistul a constatat că în 2005 au fost înregistrați 305 mii de persoane. În 2007 – 317 mii de persoane. A scăzut numărul turiștilor la 228 de mii în 2009. S-a ridicat treptat, până la 375 de mii de turiști, în 2019. În timpul pandemiei de COVID-19 a scăzut numărul turiștilor, atât trimestrial, cât și în valoare anuală. Până la 75 de mii a scăzut în trimestrul I din 2021. Apoi, a crescut treptat până la 391 de mii de persoane, în valoare anuală, în trimestrul IV din 2023, fiind depășit astfel recordul istoric din 2019, când au fost înregistrați 375 de mii de persoane.

Numărul turiștilor străini cazați în structurile de primire turistică din Republica Moldova. Potrivit economistului, în 2005 au fost înregistrați 67,2 mii de persoane. În 2010 numărul lor a scăzut la 63,6 mii de persoane. În 2015 a crescut la 94,4 mii de persoane, iar în 2019, înainte de pandemie, s-a ajuns la 174 de mii de turiști străini. În anul pandemic 2020, în trimestrul II, a fost înregistrat cel mai scăzut număr de turiști străini, 700 de persoane, iar în valoare anuală erau 114,2 mii persoane. În trimestrul IV din 2020, au fost în Republica Moldova 5500 de turiști străini, în valoare anuală scăzând la 28,7 mii de persoane. În I trimestru din 2021 au venit în Republica Moldova 7,3 mii de străini, iar în valoare anuală numărul lor a scăzut la 17,6 mii de persoane. În 2021, cei mai mulți străini au fost în trimestrul III – 24,8 mii de persoane, în valoare anuală – 68,9 mii de persoane. În 2022, cei mai mulți au fost, la fel, în trimestrul III – 48,7 mii de persoane, iar în valoare anuală – 162,1 mii de persoane. În 2023, cei mai mulți au fost înregistrați în trimestrul IV – 57,4 mii de persoane, iar în valoare anuală – 195,4 mii de persoane. „În 2023 a fost stabilit recordul istoric. Mai avem de crescut până la capacitatea pe care am avut-o cândva, de circa 300 de mii de turiști străini, însă acum se vede clar o tendință de creștere”, a spus economistul.

Turiștii străini, în 2005, au venit 25,1 mii în mod organizat, prin intermediul unei agenții de turism, iar 42,2 mii în mod individual, pe cont propriu. În 2010, 9 mii au venit organizat, iar 54,6 mii – individual. În 2015, 15,5 mii – organizat, iar 78,9 mii – individual. În 2019, până la pandemie, 19,8 mii – organizat, iar 154,2 mii – individual. În 2020, anul pandemic, 7 mii – organizat; 21,8 mii – individual. În 2023, 43,6 mii – organizat, iar 151,9 mii – individual.

Țara de origine a vizitatorilor străini veniți și cazați în structurile de primire turistică din Republica Moldova (datele din 2023): România – 39%; Italia – 14,4%; Ucraina – 14%; Germania – 5,3%; SUA – 5,2%; Belgia – 4,5%; Franța – 3,3%; Polonia – 3%; Israel – 2,2%; Turcia – 2%; Alte țări – 7,2%.

Numărul turiștilor cazați în pensiuni. Analistul economic a menționat că în 2004 au apărut în Republica Moldova primele pensiuni turistice. Deja sunt 20 de ani de când acestea cazează turiști străini și locali. În primul an, 2004, au fost cazați în pensiuni 400 de persoane. În 2005 – 1,8 mii de persoane; 2006 – 7,8 mii de persoane; 2010 – 13,3 mii de persoane. A scăzut la 8,2 mii în 2014 și a crescut până la 21,3 mii în 2016. A început să scadă, din nou, din 2017, ajungând la 14,6 mii în 2020, anul pandemiei, care a lovit dramatic ramura turismului, în special structurile de cazare. În 2021 a fost depășit recordul din 2016, ajungându-se la 21,4 mii de persoane cazate. În 2022, în pensiunile turistice s-au cazat 37,3 mii de persoane, iar în 2023 – 46,5 mii. În timpul pandemiei, în timp ce unele ramuri ale turismului au suferit mari pierderi, pensiunile au cunoscut o creștere de 60% a capacităților de cazare.

Turiști moldoveni și străini în pensiuni. Potrivit analistului economic, În 2015 în pensiunile din Republica Moldova, din cei 9300 de persoane care au fost cazate, 7600 au fost turiști moldoveni, iar 1700 – turiști străini. În 2016, din 21300: 18600 – moldoveni, 2700 – străini; 2017, din 20900: 17600 – moldoveni, 3300 – străini; 2018, din 17700: 11600 – moldoveni, 6200 – străini, 2019, din 17200: 11000 – moldoveni, 6100 – străini; 2020, din 14600: 13300 – moldoveni, 1300 – străini; 2021, din 21400: 18200 – moldoveni, 3200 – străini; 2022, din 37300: 28500 – moldoveni, 8800 – străini; 2023, din 46500: 33400 – moldoveni, 13000 – străini. O creștere fenomenală a numărului de turiști cazați în pensiunile din Republica Moldova, creștere care nu a înregistrat o altă ramură a turismului sau a economiei naționale. Cetățenii Republicii Moldova după 2020 pur și simplu au descoperit zonele rurale ale țării și s-au odihnit în pensiuni.

Turiști în pensiuni în perioada de iarnă. Expertul afirmă că până la pandemie pensiunile aveau o problemă. Dacă în perioada caldă a anului erau foarte încărcate, atunci în perioada rece aveau o prezență foarte slabă, de 5%, pe când aveau o necesitate de 40%. Astfel, în sezonul rece din 2004/2005 s-au cazat 400 de persoane; 2005/2006 – 1 mie de persoane; 2010/2011 – 3,4 mii persoane; 2015/2016 – 3,2 mii; 2018/2019 – 700 de persoane; 2019/2020 – 6,7 mii; 2020/2021 – 9 mii; 2021/2022 – 13,6 mii; 2022/2023 – 16,6 mii; iar 2023/2024 – estimativ 22,5 mii de persoane. Gradul de ocupare al pensiunilor. Potrivit expertului, ca prețurile să fie accesibile pentru moldoveni, gradul de ocupare ale unei pensiuni trebuie să fie de cel puțin 40%. În Republica Moldova, din păcate, mult timp a fost foarte scăzut gradul de ocupare. În 2010 a fost de 16,1%, iar în 2014 a ajuns la 6,9%. A urcat la 11,4% în 2017 și a scăzut la 5,1% în 2020. În 2022 a ajuns la 15,6%, iar în 2023 – 12,8%. De trei ori mai puțin decât ar trebui.

„Creșterea numărului de turiști a încurajat oamenii să facă investiții și să creeze locuri de cazare, mult peste capacitatea disponibilă de turiști care se odihnesc în Republica Moldova. Trebuie să crească de cel puțin trei ori numărul vizitatorilor față de cei pe care îi avem în prezent. Trebuie să fie promovată imaginea Republicii Moldova ca destinație de odihnă, atât pentru străini, dar în mod special pentru moldoveni. Moldovenii trebuie să aibă un interes mai mare să viziteze Republica Moldova, apoi să se aștepte să vină și străinii. Dacă se dorește dezvoltarea Republicii Moldova ca destinație turistică, trebuie să fie create puncte de destinație turistică, rute turistice, să fie oferite vouchere turistice pentru elevii care să realizeze excursii prin țară. Astfel, va fi crescută capacitatea de cazarea a pensiunilor”, a opinat Veaceslav Ioniță.

Locuri de cazare din pensiuni. În 2004 existat 88 de locuri de cazare; 2015 – deja 210; în 2010 – 743; 2015 – 906; 2020 – 1061; 2021  -1221; 2022 – 1430; iar 2023 – 1632 de locuri de cazare.

Ponderea pensiunilor în totalul unităților de primire a turiștilor. În 2004 era de 0,4%; 2005 – 0,9%; 2010 – 2,6%; 2015 – 3,6%; 2020 – 4,3%; 2021 – 5,1%; 2022 – 5,8%; 2023 – 6,4%.

-----------------------------------

IDIS „Viitorul” este un think tank independent, înființat în 1993, care combină cercetarea socială, politică și economică cu componente solide de advocacy. Instituția realizează cercetări aplicate de monitorizare pe mai multe domenii: economie, politica socială, politicile UE, dezvoltarea regională, dar și riscurile de securitate și de politică externă.

Urmărește-ne pe Facebook - https://www.facebook.com/IDISViitorul ;
Abonează-te la canalul nostru de Telegram - https://t.me/idis93 ;
Vizionează-ne pe canalul nostru de Youtube - https://www.youtube.com/@idisviitorul8539 .