Noutăţi

Achizițiile publice, afectate de practicile anticoncurențiale

Ofertanţii pot juca un rol important în detectarea practicilor anticoncurenţiale în cadrul achiziţiilor publice prin sesizarea autorităţii de concurenţă în cazul unei suspiciuni de acord anticoncurenţial între concurenți, dar și în cazul în care fac parte dintr-un astfel de acord. Or, politica de clemenţă este un tratament favorabil acordat de Consiliul Concurenţei întreprinderilor implicate într-un cartel, care cooperează cu autoritatea de concurenţă în vederea descoperirii acestor practici anticoncurenţiale. Pentru detectarea și prevenirea unor astfel de practici, există mai multe instrumente și indicatori care, utilizați în practică de organizațiile care monitorizează achizițiile, pot contribui la combaterea concurenței neloiale. Aceasta este tematica discutată la cel de al șaselea training pentru reprezentanții societății civile în cadrul proiectului “Îmbunătățiri inovative în sistemul de achiziții publice din Republica Moldova prin incluziune, creativitate și practici de respectare a legislației”, implementat de IDIS ”Viitorul”, cu suportul financiar al  Uniunii Europene.

Directorul de programe de la IDIS Viitorul, Viorel Chivriga susține că practicile anticoncurențiale pot fi evitate prin evitarea comunicării între ofertanți. În cazul consultării pieţei, se recomandă organizarea de întâlniri separate cu operatorii economici, evitarea furnizării, la deschiderea ofertelor sau la comunicarea rezultatelor, de informaţii sensibile din punct de vedere concurenţial, care ar putea denatura concurenţa în licitaţiile următoare.

Cele mai frecvente practici anticoncurențiale vizează companiile fictive (de multe ori firme de consultanta), de asemenea, numite „companii-paravan”, care nu sunt entități legale, create pentru obținerea contractelor în moduri ne-transparent, înființate de către funcționarii publici ai autorității contractante pentru emiterea facturilor false și pentru facilitarea alegerii câștigătorului desemnat și pentru a crea impresia de concurență.

Diana Enachi, coordonator în cadrul proiectului, a exemplificat trucarea licitațiilor prin cazul companiei SA ”Set-Service”, care a depus o cerere de clemență  către Consiliul Concurenței prin care a recunoscut că împreună cu și SRL „Nufăr-Cia”, au participat cu oferte trucate în scopul împărțirii loturilor în cadrul procedurii de achiziție  a lucrărilor de reparație a utilajului tehnologic conform necesităților instituțiilor de învățământ a fost organizată de către Direcția Educației Tineret și Sport, sectorul Ciocana (DETS).

”Trucajele în achizițiile publice sunt un impediment pentru achizițiile publice și ele apar cu acordul unor funcționari în cârdășie cu agenții economici din dorința de a face profituri”, a precizat Maria Lascov de la A.O Concrodia.

Pentru alte detalii, vă rugăm să contactaţi responsabilul pe presă, Victor URSU la următoarea adresă: ursu.victoor@gmail.com  sau la numărul de telefon 069017396.

 

Urmărește-ne pe

rețele de socializare

Abonează-te la

Știri

Connect with us