Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, prezintă Antologia bunelor practici ale autorităților publice locale din Republica Moldova, ediția 2021. Antologia este produsă în cadrul Programului Bunelor Practici ale Autorităților Publice Locale 2019 – 2020 și are scopul de a descrie istoriile de succes ale autorităților locale din Moldova.
„Sute de comunități ne fac mândri prin ceea ce reușesc, prin ceea cum se dezvoltă în continuare. Realizările comunităților locale din Republica Moldova ne inspiră şi ne fac să sperăm la o țară mai europeană, mai prosperă şi mai frumoasă. Sperăm foarte mult ca paginile care urmează să fie parcurse să reprezinte pentru cititor o lectură plăcută și utilă, și în același timp, un îndemn în a prelua ideile și practicile valoroase din această carte, în a crește și a dezvolta guvernarea locală și a implementa proiecte care vor aduce plusvaloare procesului de dezvoltare socio-economică a comunităților, îmbunătățind astfel viața cetățenilor din țara noastră”, susține Liubomir Chiriac, director executiv la IDIS „Viitorul”.
Realizarea publicaţiei a fost posibilă datorită eforturilor experţilor IDIS „Viitorul”, precum şi ai reprezentanţilor administraţiei publice locale, care şi-au manifestat constant interesul şi capacitatea creatoare.
Antologia bunelor practici cuprinde următoarele secţiuni: 1.Guvernare transparentă pentru o administrație publică eficientă 2. Dezvoltare locală prin implicare comunitară; 3. Eficiența energetică – prioritate pentru orice localitate; 4. Tradiții autentice acasă.
Accesați Antologia bunelor practici ale autorităților publice locale din Republica Moldova, ediția 2021.
Pentru ediţia curentă a Programului Bunelor Practici au fost depuse 64 dintre cele mai inovative bune practici, implementate de 40 de autorități publice locale din Moldova în perioada 2019-2020.
Pentru mai multe detalii, contactați Coordonatoarea Programului, Ana – Maria Veveriţa la numărul de telefon 0 22 221844 sau ana.veverita@viitorul.org.
.……………..
Programul Bunelor Practici ale Autorităţilor Publice Locale din Moldova a fost lansat în anul 2005, cu suportul Consiliului Europei și implementat de către IDIS „Viitorul”. Scopul acestei program este acela de a identifica și disemina inițiative inovative și eficiente din administrația publică locală din Republica Moldova, precum și a face cunoscute experiența și rezultatele remarcabile ale autorităților și instituțiilor publice locale din țară.
Urmărește-ne pe @PBPMoldova