Noutăţi

INEFICIENȚĂ//Autoritățile locale din Moldova cheltuiesc milioane de lei pentru proiecte care nu mai sunt realizate

2017.05.30 Administrație publică Ana-Maria Veverița Imprimă

Autoritățile publice locale din țara noastră se întrec în a cheltui anual zeci de mii de lei pentru mormane de hârtii care ajung să putrezească în primării sau consilii raionale. Banii sunt tocați pe tot felul de studii de fezabilitate, proiecte de arhitectură sau rapoarte de audit energetic ce rămân fără finalitate. De multe ori, aleşii locali nu găsesc finanțare pentru aceste proiecte sau se răzgândesc pe parcurs, banii publici fiind pur şi simplu irosiți pe documente inutile.

Aflați din ediția de mai a Buletinului informativ „Bugete fără secrete” ce Consilii raionale și primării au investit sute de mii de lei pentru studii care au rămas doar pe hârtie și nu au condus la nici un proiect concret.

Tot în acest număr veți descoperi următoarele subiecte:

INTERESE: Gunoiul moldovenesc din proiectele europene
BILANȚ: Puține autorități din Moldova își fac publice rapoartele de activitate
NEREGULI: Neînregistrarea terenurilor din municipiul Chișinău ne costă peste 3,7 miliarde de lei
EXPERIENȚA UCRAINEI: Buget şi achiziţii publice în format deschis – baza transparenţei bugetelor locale
OPINIE: Republica Moldova trebuie transformată într-o „zonă economică liberă

Mai multe informații găsiți în varianta integrală a Buletinului Informativ

Publicația urmărește să desecretizeze activitatea autorităților publice locale din Moldova prin promovarea transparenței și a responsabilității financiare.

Buletinul Informativ apare în cadrul inițiativei „Localități transparente, competitive și sustenabile financiar”, implementată de IDIS „Viitorul”, în parteneriat cu Institutul pentru Reforme Economice și Sociale din Slovacia (INEKO). Inițiativa este susținută financiar de Programul de Asistență Oficială pentru Dezvoltare al Republicii Slovace (SlovakAid) și Ambasada SUA în Republica Moldova. Inițiativa are ca scop creșterea transparenței, a responsabilității financiare și competitivitatea autorităților locale din Republica Moldova.

Urmărește-ne pe

rețele de socializare

Abonează-te la

Știri

Connect with us