După ce Gazprom a majorat cu 25% prețul gazului livrat Republicii Moldova, în plus rata de schimb a monedei naționale nu diferă prea mult față de cea stabilită, există premise de majorare a tarifului la gaz în acest an. Evident, compania urma să se adreseze cu o solicitare a de majorare, dar nu a făcut-o până în prezent. Afilierea managementului companiei la fel ca și conducerea ANRE față de partidul care a fost la guvernare ar putea sugera că acest lucru nu s-a inițiat și ar putea avea tangență cu alegerile din 24 februarie. Ceea ce nu este în favoarea consumatorilor. După ce în martie anul trecut ANRE a creat un precedent periculos cu privire la recalcularea tarifelor la gaz, consumatorii nu mai pot fi siguri că achită prețul final. Este un precedent periculos de ANRE și trebuie curmat, a declarat într-un podcast, expertul în energetică IDIS Viitorul, Victor Parlicov.
Moldovagaz va depune cerea de revizuire a tarifelor la gaz după alegerile locale și ANRE o va analiza în funcție de cât de stringentă e necesitatea ajustării tarifelor în discuțiile cu Gazpromul. Un detaliu esențial este că în acest an expiră contractul dintre Moldovagaz și Gazprom și va fi necesar de negociat un alt contract. Iar dacă pe parcursul anului Republica Moldova va acumula noi datorii, Gazprom ar putea spune că Chișinăul nu e un partener de nădejde și va fixa un preț mai mare față de cel calculat conform formulei.
Pentru pregătirea discuțiilor cu Gazpromul e nevoie de achitarea facturii or, fără ajustarea tarifelor la timp acest lucru nu se va putea face. Și este posibil ca la sfârșit de an Republica Moldova să vină la negocieri fără interconexiuni și alternativă la gazul din partea Gazpromului, dar și cu datorii acumulate ceea ce ava îngreuna și mai mult discuțiile. Consumatorul chiar dacă are impresia că nu va plăti mai scump, factura oricum va veni. Mai mult ca atât, dacă Republica Moldova va avea o poziție nefavorabilă la negocieri și va negocia un contract și un preț prost factura va veni nu doar pentru diferența de preț care nu este achitată astăzi, dar și pentru următorii câțiva ani.
Revizuirea tarifelor la gaz trebuie depolitizată. ANRE trebuia să purceadă la revizuirea tarifelor încă în luna februarie indiferent de campania electorală și să se ocupe de lucrul tehnocratic. În prezent, ANRE a devenit un instrument care se ocupă de oportunitatea politică .
Referitor la energia electrică, după ce a fost anunțat un preț mai mare cu 2% a prețului la energia electrică din partea stângă a Nistrului sunt câteva lucruri de spus. Republica Moldova continuă să finanțeze separatismul din stânga Nistrului. Banii pentru plata energiei electrice sunt virați într-un cont special, care ulterior sunt utilizați pentru finanțarea bugetului regiunii separatiste. Dacă să ne referim la prețuri, încă în luna ianuarie a fost expediată solicitarea Gas Natural Fenosa de revizuire a tarifelor, iar ANRE nu a publicat-o din motive electorale. După ce au trecut alegerile, companiile de stat Red Nord și Furnizare energie Nord au depus actele s-a mai depus repetat și scrisoarea din partea Fenosa și a fost declanșată oficial procedura de revizuire a tarifelor și urmează timp de 180 de zile să examineze aceste cereri.
”Pe de altă parte, ANRE a creat precedent cu Termoeelctrica, dar nu exclud că procedura poate fi aplicată și pe alte piețe (gaze naturale, energia electrică) în care au luat o decizie cu privire la cerere, dar nu la tarife. O decizie cu privire la tarifele la energia electrică va fi luată după alegerile locale”, a concluzionat Victor Parlicov.