ALERTA 2. Rezumatul Activității TOFR 15 ianuarie – 21 ianuarie 2018.
În perioada săptămânii trecute am constatat o intensificare a exercițiilor militare, inclusive și cu trageri de luptă din toate tipurile de armament aflate în dotarea unităților care fac parte din #TOFR (Trupele de ocupație a Federației Ruse – Grupul Operativ al trupelor ruse (GOTR), entitate distinctă a Districtului Militar Vest a Federației Ruse (DMVFR). Planificarea exercițiilor a fost organizată de către DMVFR și organizarea de către GOTR (condusă de către “pacificatorul” principal la moment – colonel Dmitrii Zelencov). În total au avut loc 6 evenimente, din care 4 fac parte din clasamentul #combatant și câte unul din clasamentul #combatant-comun și #umanitar. Dar să le luăm pe rând.
1. 15/01/2018. Săptămâna începe în forță cu un exercițiu de mânuire a complexelor de rachete antitanc dirijate semiautomat. Conform unui comunicat de presă a Districtului Militar Vest a Federației Ruse, "În cadrul #TOFR a fost organizat exercițiul de mânuire a complexelor de rachete antitanc dirijate semiautomat. La exercițiu au participat 20 militari și a constat în desfășurarea diferitor procedee de lansare, ghidare și mânuire a complexelor de rachete antitanc dirijate semiautomat, până la mascarea și organizarea poziției de tragere. #TOFR, pretinsa Misiune de Pacificare, precum și pretinsele forte ale armatei a regiunii separatiste din Republica Moldova au în dotare 3 complexe de rachete antitanc dirijate semiautomat - Complexul 9К11/Malyutka (NATO reporting name: AT-3 Sagger), Complexul Fagot 9K111 (NATO reporting name is AT-4 Spigot) şi Complexul Konkurs 9M113 (NATO reporting name is AT-5 Spandrel).
Complexele pot fi în dotarea grupelor de infanterie, precum și montate pe tehnica blindată.
Totodată sursele mele din regiune conformă faptul că la exerciţii au fost antrenaţi şi militarii din pretinsul minister al apărării a regiunii separatiste.
Evenimentul face parte din clasamentul evenimentelor cu caracter combatant, deşi poate fi considerat şi combatant-comun.
2. 16/01/2018. În timp ce autoritățile de pe Bâc asista la APCE autoritățile separatiste de la Tiraspol în promovarea pretinsei independențe, #TOFR desfășoară exerciții militare cu tematica de închegare de luptă a trupelor la nivel de grup. Astfel pe parcursul ultimilor zile în subunitățile de infanterie ale #GOTR au fost organizate exerciții e închegare de luptă a grupelor (urmează la nivel de pluton, companie, batalion și brigadă). Exercițiul prevede consolidarea capacităților pentru subdiviziuni "în apărare", "în asalt", "cercetare", "pază", "avanpost" etc. Cum de se înscriu aceste exerciții "В ходе занятий военнослужащие в составе отделений отработают все возможные действия для ведения боя с противником. В ходе одного из таких занятий личный состав подготовит здание к обороне, а именно выполнит оборудование огневых позиций для стрельбы в окне на крыше, чердаке и других местах. Особое внимание уделят действиям боевых групп при ведении боя внутри здания, а также порядку действий при появлении на направлении стрельбы гражданских лиц" în "nobila misiune de pacificare"? Exercițiul s-a finisat cu trageri de luptă din toate tipurile de armament aflate în dotarea infanteriștilor/"pacificatorilor" ruși în Republica Moldova.
Evenimentul face parte din clasamentul evenimentelor cu caracter combatant.
3. 17/01/2018. Circa 50 de militari din unitățile de aruncătoare de grenade au desfășurat trageri de luptă asupra țintelor ce imită infanteria în atac, dar și tehnica blindată a inamicului. Focul a fost deschis din aruncătoare de grenade antitanc RPG-7 (Russian: РПГ-7), aruncătoare automate de grenade AGS-17 (Plamya (Russian:Пламя; Flame) și aruncătoare de grenade antitanc SPG-9 Kopye (Spear) (varianta română AG-9). Au fost exersate: deplasarea camuflată, alegerea punctului de foc în clădiri, la geam și pe acoperiș. O atenție deosebită a fost acordată utilizării fortificațiilor pentru apărarea împotriva atacurilor avioanelor și elicopterelor inamicului.
Evenimentul face parte din clasamentul evenimentelor cu caracter combatant.
4. 18/01/2018. Exercițiul de amploare cu participarea specialiștilor pentru comunicații.
Exercițiul a constat în desfășurarea în condiții de câmp a dispozitivelor de comunicații, stațiilor independente, comutatoarelor, dispozitive special prin cablu și radioreleu. Au fost petrecute procedee și îndeplinite sarcini ad-hoc, inclusive de apărare a comunicațiilor, proceduri standard de operare hard în caz de cercetare radio pentru asigurarea organizării și pregătirii a organelor de conducere.
Particularitatea exercițiului a fost în crearea unui sistem de comunicare pe mai multe niveluri și duplicarea și dezvoltarea acțiunilor militarilor în caz de avarie și de urgență cu folosirea echipamentelor de comunicații civile. La exercițiu au participat specialiști militari în comunicații, precum și specialiștii civili în comunicații civile din regiunea separatist.
Evenimentul face parte din clasamentul evenimentelor cu caracter combatant-comun.
5. 19/01/2018 #TOFR a desfășurat exercițiul practic de instruire de sunt organizate sesiuni cuprinzătoare de instruire în conducerea blindatelor în condițiile unor căi transport pe teren accidentat. La exercițiu au participat în jur de 30 de conducători a blindatelor, care au aplicat în practică elementele mișcării în coloană și desinestătător. La exercițiu a fost atrasă o atenție deosebită acțiunilor în timpul raidurilor aeriene, precum și trecerea zonelor contaminate de RCB (agenți radiologici, chimici și biologici).
De-a lungul întregului exercițiu, agenții de informații din rândul populației locale (versiunea autorului) au simulat condiții apropiate de lupta, folosind muniție de imitație (grenade, cartușe, etc.).
Totodată sursele mele din regiune conformă faptul că la exerciţii au fost antrenaţi şi militarii din pretinsul minister al apărării a regiunii separatiste.
Evenimentul face parte din clasamentul evenimentelor cu caracter combatant, deşi poate fi considerat şi combatant-comun.
6. 20/01/2018 Evenimente săptămânale s-au finisat cu participarea a 400 militari din #TOFR la scăldatul de Bobotează în apele reci ale bătrânului Nistru, urmând tradiția lui Putin, care la rândul său este urmat și de Igor Dodon. Sarcina principal a evenimentului a fost – “spălarea de toate păcatele și fărădelegile înfăptuite pe pământul însângerat al Republicii Moldova”, nu știu însă dacă cetățenii Republicii Moldova vor ierta. La eveniment a participat și #Pacificatorul Савва, архиепископ Тираспольский и Дубоссарский (Волков Сергей Александрович), proaspătul cetățean al Republicii Moldova, cel care a semnat un acord de cooperare cu pretinsul minister al apărării a regiunii separatiste "educația patriotică a militarilor, pregătirea lor morală și spirituală, promovarea și realizarea nevoilor lor religioase, precum și este menită să servească îmbogățirii vieții spirituale și morale a colectivităților militare, să încurajeze educația militarilor și a membrilor familiilor lor în spiritul iubirii pentru "patrie", pregătirea pentru apărarea ei, dezvoltarea carității, toleranță, responsabilitate civică și patriotism". Tot el este cel care a "sfințit" rachete militare a MA a Federației Ruse, precum și a adresat militarilor #TOFR un mesaj, prin care a felicitat militarii cu începutul perioadei de pregătire a "misiunii de pacificare" pe timp de iarnă și le-a urat succes în domeniul militar, stropind "#pacificatorii cu agheasmă".
Evenimentul face parte din clasamentul evenimentelor cu caracter umanitar, dar cu reflecții simțite către combatant.
În loc de concluzie:
Vedeți pentru ce și cum se pregătesc “pacificatorii” din #TOFR? Și asta sunt cei, pe care Comandantul Suprem al Forțelor Armate a dorit să îi decoreze cu distincții de stat. Dar asta nu înseamnă că nu a și făcut-o, având posibilitatea de a decora prin decrete secrete. Dacă a făcut-o Președintele Vladimir Voronin, decorând generali de la FSB-ul rusesc, de ce nu ar face-o și el?
Aceste exerciții se desfășurau inclusiv și în timpul reuniunii subcomitetului APCE pentru conflicte, la care autoritățile Republicii Moldova a câta oară “au asistat” autoritățile separatiste de la Tiraspol în promovarea pretinsei independențe. La acest subiect am avut și luări de atitudine:
Interesele comune ale elitelor de la Chișinău și Tiraspol permit separatiștilor să ajungă la tribunele internaționale;
Federația Rusă, reconfirmă poziția sa de principal factor destabilizator în Republica Moldova din punct de vedere a riscurilor de securitate și apărare;
Rusia își umflă mușchii în ziua ședinței de la APCE. Nici o zi fără a sfida Moldova.
Săptămâna trecută, Președintele Parlamentului Andrian Candu a avut o declarație în cadrul unui interviu pentru presa din Letonia, la rubrica Kaujas lauks: Moldova. Fiind întrebat “Dacă Republica Moldova consideră, de asemenea, posibilitatea de a calcula pierderile cauzate în timpul ocupației sovietice?”, domnul Candu a răspuns “Aceasta poate fi o problemă delicată. Societatea moldovenească nu este încă pregătită, având în vedere dezacordurile interne. Nu putem învinovăți complet ocupația sovietică. Adevărat, și poporul nostru a suferit de deportări, de foame și de alte crime comise de autoritățile comuniste. Poate că vom crea din nou o comisie pentru a calcula despăgubirile”. Dar despre asta mai detaliat pe1 februarie 2018.
Cu privire la exercițiile din săptămâna precedentă, ca și în celelalte cazuri, la momentul publicării acestei alerte, autoritățile Republicii Moldova nu au venit cu nici o reacție.