La 2 iulie 2016 la un post de televiziune am declarat că pentru 2016 o realizare de 50% a planului de finanțare externă va fi o realizare mare pentru Guvern.
Dacă ne uităm la rezultatele anului 2016 putem constata că Guvernul a realizat maximul posibil, adică au atras 53% din finanțarea externă planificată. Sau 4,86 miliarde lei din 9,17 estimat. Cei drept, cel mai mult au reușit să atragă împrumuturi - 65% sau 3,49 miliarde față de 5,377 planificat. La capitolul granturi, Guvernul a falimentat. Au atras puțin peste 1/3 din ce și-a planificat sau 1,37 miliarde lei față de 3,8 miliarde lei estimat.
Altfel spus guvernul a ratat 2,4 miliarde lei !!! granturi pentru diverse proiecte, inclusiv de infrastructură. Acești bani sunt aproape de două ori mai mult decât fondul rutier al Moldovei.
Mi-am amintit de acel interviu urmărind dinamica atragerii finanțării externe pentru anul 2017.
Trăim un déjà vu și iarăși trebuie să spunem că pentru 2017 atragerea a 50% din suma planificată va reprezenta o performanță mare a Guvernului.
Dacă la capitolul atragerii împrumuturilor situația este mai mult sau mai puțin satisfăcătoare, atunci cea ce ține de granturi, guvernul a falimentat totalmente.
La finele lunii mai guvernul a reușit să atragă 1,22 miliarde lei împrumuturi față de 5,53 planificat pentru anul 2017, cea ce reprezintă 22% din suma planificată, însă colectarea la nivelul anului trecut este incertă.
Observați în grafic că pentru luna martie împrumuturile externe nete au fost mai mici decât în luna februarie. Aceasta se explică prin faptul că guvernul a restituit creditorilor externi în luna martie mai mult decât a reușit să împrumute. Nimeni nu ne poate scuti de repetarea acestei situații și-n lunile următoare. Acum guvernul aleargă contra cronometru, trebuie să reușească să convingă creditorii mai repede decât are obligația de a achita creditele din trecut. O misiune grea, dar încă posibilă.
Situația este catastrofală la capitolul atragerii de granturi. Pentru luna mai acumulările sunt la nivel de 2,3% față de estimări sau altfel spus s-a reușit atragerea de 70,8 milioane lei granturi față de 3 miliarde planificate.
Cel mai probabil că vom rata și-n acest an granturi în mărime de cel puțin 1,5-2 miliarde lei. Păcat.
Evoluția lucrurilor din 2016 și 2017 arată clar că Guvernul încă nu a reușit restabilirea relațiilor cu partenerii externi, iar cu cei care ne susțin financiar prin oferirea granturilor, chiar suntem în incapacitate de comunicare. Doar în acești doi ani vom rata cel puțin 4 miliarde lei din granturi. Și atenție, asta de la obiectivele noastre modeste. Câte oportunități de finanțare externă am ratat în realitate este greu de estimat, dar cu certitudine depășesc minim 5 miliarde lei anual.