News

IDIS împărtășește îngrijorările jurnaliștilor de investigație

Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul” împărtășește îngrijorările Centrului de Investigații Jurnalistice din Republica Moldova (CIJM), legate de decizia unui magistrat de a impune procurorii să pornească dosar penal împotriva centrului, împotriva jurnalistelor Cornelia Cozonac și Julieta Savitchi, dar și a activistului civic Anatol Mătăsaru, pentru accesarea și colectarea datelor personale și a altor informații pentru o investigație jurnalistică privind averea nedeclarată a unui procuror și a fostei sale soții. 

IDIS „Viitorul” opinează că acest caz este un precedent periculos, un atentat grav asupra libertății presei și asupra libertății de exprimare, care și așa „șchiopătează” la ziua de astăzi în Republica Moldova, mai ales că, potrivit jurnalistelor de investigație, a fost accesată și colectată în mod legal, utilizând metode legale de documentare, informația despre averea nedeclarată a procurorului Igor Popa și a fostei sale soții Ala Popa, iar pentru aceste fapte jurnaliștii nu pot fi trași la răspundere penală.

IDIS „Viitorul” atenționează instituțiile statului, cele din domeniul media, responsabile de buna gestionare a situației, instituțiile de drept, și nu în ultimul rând partenerii de dezvoltare, că astfel de situații nu sunt admisibile într-o societate care tinde spre democrație și le cere să intervină de urgență. Investigațiile jurnalistice despre averile nejustificate ale funcționarilor de rang înalt prezintă interes public, iar societatea are nevoie de informații verifice, documentate, pentru a-și crea impresia despre cei care se pretind că le apără drepturile și interesele.

Totodată, IDIS „Viitorul” solicită îmbunătățirea legislației cu privite la protecția datelor cu caracter personal, în așa fel încât jurnaliștilor să le fie facilitat la maximum accesul la informația de interes public.

Follow us on

Our social networks

Subscribe on

newsletter

Connect with us