News

Exporturile moldovenești, în primele trei luni ale anului, au crescut spectaculos. Importurile, au crescut și ele, însă nu ca volum, dar în ceea ce privește prețurile, analiză

2022.05.23 Economie Maria Procopciuc Print version

Exporturile moldovenești, în primele trei luni ale anului 2022, au cunoscut o creștere spectaculoasă. Importurile, s-au majorat și ele, însă nu ca volum, dar în ceea ce privește prețul. Comerțul extern al Republicii Moldova a fost influențat atât la capitolul exporturi, cât și la capitolul importuri, de contextul internațional legat de creșterea prețurilor, dar și de războiul din Ucraina. Despre aceasta a comunicat Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, în cadrul ediției de vineri, 20 mai, a emisiunii „Analize economice cu Veaceslav Ioniță”.

Veaceslav Ioniță a declarat că, în primul trimestru din acest an, exporturile moldovenești au ajuns la 898 de milioane de dolari, față de 685 de milioane de dolari în primul trimestru din 2021. Am mai fost o asemenea creștere în 2011, dar a fost mai degrabă o recuperare după o criză puternică. Acum, după doi ani de criză, în perioada ianuarie-martie a fost o creștere de 213 milioane de dolari, sau +36,2%. În primele trei luni din 2020 exporturile au totalizat 675 de milioane de dolari.

Economistul spune că sunt patru factorii care au stat la baza creșterii exporturilor Republicii Moldova, doi sunt evidenți și doi - probabili. Astfel, primul lucru care a dus la creșterea exporturilor este majorarea prețurilor la produsele exportate. În prezent, la nivel mondial, este înregistrată o inflație, care a dus la o creștere accelerată a prețurilor. Respectiv, se plătește mai mult pentru lucrurile importate, dar și se câștigă mai mult pentru cele exportate.

Al doilea factor, susține economistul, este legat de recordul fără precedent al producției agricole din 2021, care va intra în istorie ca anul de aur al agriculturii moldovenești. Pentru prima dată, de la obținerea independenței, producția agricolă în întreprinderile agricole a depășit producția agricolă din cele individuale. „Agricultura noastră începe să fie ceea ce trebuie să fie. Sper că anul 2022 nu va fi unul prost pentru agricultură. Avem prețuri foarte bune, avem volume foarte mari de produse agricole, iar producția agricolă a fost cea care a constituit baza exporturilor noastre”, a spus expertul.

Analistul economic afirmă că acești doi factori nu explică în totalitate fenomenul creșterii fără precedent al exporturilor Republicii Moldova. Astfel, consideră că sunt alți doi factori, mai puțin evidenți, care merită să fie analizați. „În opinia mea, în prezent, la creșterea exporturilor moldovenești contribuie și o anumită producție din stânga Nistrului, care este exportată ca producție din Republica Moldova. Stânga Nistrului avea niște căi tradiționale de a exporta prin intermediul Ucrainei. Acum, din cauza războiului din Ucraina, multe posibilități de a exporta au dispărut și la noi exporturile au crescut în special în luna februarie și mai mult în luna martie. Noi vedem o legătură directă dintre creșterea puternică a exporturilor și începutul războiului din Ucraina”, a afirmat analistul economic.

Alt factor, remarcă analistul economic, despre care crede că va lua amploare, este legat de reexportul anumitor produse din Ucraina. „Agenții noștri economici, cel mai probabil, procură anumite bunuri din Ucraina, după - sunt reexportate, și în felul acesta ele sunt reflectate ca exporturi ale noastre”, a remarcat analistul economic.

Expertul a remarcat faptul că, în primul trimestru al acestui an, volumul comerțului extern al Republicii Moldova în valoare anuală a ajuns la 11,2 miliarde de dolari, în creștere cu 900 de milioane de dolari față de primele trei luni ale anului 2021. Creștere determinată de majorarea exporturilor cu 400 de milioane de dolari în valoare anuală și de majorarea importurilor cu 500 de milioane de dolari în valoare anuală. „În prezent avem un ritm de creștere al exporturilor cu mult mai mare decât al importurilor, ceea ce ne face să credem că la noi încet va începe să se îmbunătățească balanța comercială, care în Republica Moldova este una pur și simplu catastrofal de proastă. Noi exportăm de două ori mai puțin decât importăm. Un așa deficit al balanței comerciale este greu să găsești într-o altă țară din Europa”, a remarcat expertul.

Veaceslav Ioniță a realizat un top al țărilor unde Republica Moldova a avut cea mai mare creștere a exporturi în primul trimestru din 2022. Este vorba de România, unde exporturile au crescut cu 101,9 milioane de dolari, ajungând la 285 de milioane de dolari; Italia – unde exporturile au crescut cu 58,6 milioane de dolari, până la 100 de milioane de dolari; Turcia – care a importat produse moldovenești cu 34,8 milioane de dolari mai mult decât anul trecut; Bulgaria – de 29,7 milioane de dolari; Elveția – de 20,1 milioane de dolari; Regatul Unit – de 9,3 milioane de dolari; Cipru – de 5,8 milioane de dolari; Grecia – de 4,6 milioane de dolari; SUA – de 4 milioane de dolari, iar Franța – de 1,2 milioane de dolari etc.

Economistul, analizând situația din 1997 și până în prezent, a constatat că înainte de criza din Federația Rusă din 1998, comerțul moldovenilor cu rușii era de 58%. Așa o dependență de o singură țară Republica Moldova nu a avut nici până atunci, nici după. România deținea la acea vreme o cotă de 6,7%. După criza din 1998, din 2006, din 2013 și acum în 2022 după criza războiului din Ucraina, comerțul moldovenilor cu rușii a scăzut constant. Din 2006 și până în 2012 a avut o recuperare, dar nu de durată. Din 2014, când Republica Moldova a semnat Acordul de Asociere cu UE, Federația Rusă a impus sancțiuni Chișinăului, este în scădere continuă comerțul dintre cele două părți. În primele trei luni ale anului curent ponderea Federației Ruse în exporturile Republicii Moldova a ajuns la 5,4%.

Potrivit analistului economic, acum la capitolul piața de desfacere a mărfurilor moldovenești, Federația Rusă nu mai contează pentru Republica Moldova, cu excepția a două produse de bază: merele și strugurii. În schimb, România a crescut constant. După intrarea României în UE, Republica Moldova a fost beneficiarul indirect al acestui fapt. Companiile care au mers cu investiții în România s-au extins și în Republica Moldova. În prezent, ponderea României în exporturile Republicii Moldova este de 31,7%, sau o creștere de 4,7 ori față de 1997 și de 3 ori mai mult decât următoarele țări din clasament, Turcia și Italia, care deține câte 11% din cotă de export a Republicii Moldova.

Vorbind despre bunurile care au contribuit la creșterea exporturilor în primele trei luni ale anului 2022, expertul a spus că este vorba de cereale și preparate pe bază de cereale, care au crescut cu 125,3 milioane de dolari sau de 5,2 ori mai mult față de anul trecut și au ajuns la 155 de milioane de dolari; de semințe și fructe oleaginoase, o creștere  de 67,1 milioane de dolari, până la 124 de milioane de dolari; și de grăsimi și uleiuri vegetale, creștere de 60,7 milioane de dolari până la 85 de milioane de dolari. „Putem afirma că avem o situație fără precedent, când produsele agricole au asigurat 100% din creșterea exporturilor moldovenești. Republica Moldova încă nu și-a utilizat potențialul său agricol în tot ceea ce înseamnă creșterea producției de export. Sper foarte mult că vom reuși să integrăm și partea stângă a Nistrului în tot ceea ce înseamnă capacitatea de export a Republicii Moldova”, a declarat expertul.

Veaceslav Ioniță a menționat că importurile în Republica Moldova la fel au înregistrat o creștere puternică, de aproape 500 de milioane de dolari. Au crescut cu 250,8 milioane de dolari importurile din Federația Rusă și cu 85,9 milioane de dolari cele din România și este vorba de importul de gaz și produse industriale obținute din gaz; de petrol și produse petroliere; și de îngrășăminte minerale s-au chimice. „Importurile noastre în primele trei luni ale anului nu au crescut în volume cât au crescut în prețuri. Inflația, care este acum una fără precedent pentru ultimii 22 de ani, este din cauza sectorului energetic. Resursele energetice importate de către Republica Moldova s-au scumpit de patru ori. Și acestea sunt din Federația Rusă. Cea mai mare parte a produselor petroliere noi le importăm din România. Din cauza scumpirii lor, importul petrolului a crescut cu 100 de milioane de dolari față de primele trei luni ale anului trecut”, a menționat Veaceslav Ioniță.

Follow us on

Our social networks

Subscribe on

newsletter

Connect with us