News

Cardul bancar este tot mai prezent în viața moldovenilor, dar nu este privit încă ca o modalitate universală de plată, opinie

2022.09.23 Economie Maria Procopciuc Print version

Piața cardurilor bancare din Republica Moldova a ajuns la sfârșitul primului trimestru al anului curent la aproape 120 de miliarde de lei. Dintre acestea, 35 de miliarde de lei reprezintă achitările cu cardul bancar. Cardul bancar este tot mai prezent în viața moldovenilor, dar nu este privit încă ca o modalitate sigură de plată. Autoritățile trebuie să desfășoare campanii de educare a moldovenilor privind plata fără numerar. Despre aceasta a vorbit Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, în cadrul ediției de astăzi, 23 septembrie, a emisiunii „Analize economice cu Veaceslav Ioniță”.

Expertul a spus spus că a folosit, pentru prezentarea datelor, valoarea anuală a tranzacțiilor cu cardurile bancare, situația din primul trimestru al anului curent, datelor Băncii Naționale a Moldovei, dar și unele rezultate ale sondajelor realizate anterior de către IDIS „Viitorul”. Astfel, spune expertul achitările cu cardul în Republica Moldova au ajuns, la sfârșitul primului trimestru din acest an, la 119,7 miliarde de lei. Cu 9,4 miliarde de lei mai mult față de 2021.

Această piață, spune Veaceslav Ioniță, este împărțită în trei categorii de tranzacții. Este vorba de tranzacțiile cu cardurile bancare emise în Republica Moldova, cu care moldovenii fac achitări în interiorul țării. Volumul anual al tranzacțiilor de acest tip a ajuns la 98,8 de miliarde e lei, sau 82% din totalul tranzacțiilor. O altă categorie sunt cardurile emise în Republica Moldova, cu care moldovenii fac tranzacții peste hotare. În total, s-au făcut astfel de achitări de 9,1 miliarde de lei, sau 8% din totalul tranzacțiilor. Al treilea grup sunt cardurile străine emise peste hotare, dar sunt folosite în Republica Moldova. Este vorba de 12,5 miliarde de lei, sau 10% din totalul tranzacțiilor. Din acești 12,5 miliarde de lei, conform sondajului realizat de IDIS Viitorul, circa 2,5 miliarde de lei sunt tot ale moldovenilor care au carduri străine, iar banii sunt cheltuiți în Republica Moldova.

Referitor la operațiunile cu cardurile moldovenești pe teritoriul Republicii Moldova, economistul declară că volumul tranzacțiilor, la sfârșitul primului trimestru din anul curent, a fost de 98,8 miliarde de lei. Dintre care, 72 de miliarde de lei sunt retrageri de numerar, iar aproape 27 de miliarde de lei sunt achitările cu cardul în interiorul țării. Potrivit economistului, până în 2010 practic achitările cu cardul în Republica Moldova erau lipsă. 97% din banii pe care oamenii îi primeau pe card la acea vreme erau scoși la bancomate în numerar. Lucrul care a continuat până în 2015. În prezent, 27% dintre toți banii pe care moldovenii îi primesc pe card, sau 1 din 4 lei, sunt păstrați pe card, pentru efectuarea plăților cu cardul.

Analistul economic a constatat că în 2010 moldovenii, atât în țară cât și peste hotare, au făcut achitări și procurări cu cardul doar de un miliard de lei. La sfârșitul primelor trei luni din acest an s-a ajuns la 35 de miliarde de lei, achitări cu cardul, atât în țară cât și pese hotare. Până în 2016 cele mai multe plăți cu cardul le făceau peste hotare. Astfel, au observat comoditatea de a achita cu cardul. După 2016 a crescut semnificativ volumul tranzacțiilor în țară, iar în prezent 76% din toate plățile cu cardul făcute de către moldoveni sunt făcute în interiorul țării. „Această creștere a plăților cu cardul nu se datorează faptului că ne-am învățat a procura bunuri. Bunurile la noi încă nu sunt plătite cu cardul. Aceste tranzacții care au crescut sunt legate de achitările online pe care le facem pentru a plăti facturile, serviciile comunale”, a spus analistul economic.

Potrivit lui Veaceslav Ioniță, moldovenii peste hotare au făcut în 2010 cheltuieli de 0,9 miliarde de lei. La sfârșitul primului trimestru al acestui an s-a ajuns la 9,1 miliarde de lei. A fost înregistrată o reducere puternică în 2020 din cauza pandemiei. De la 7,5 miliarde de lei în 2019 la 6,1 miliarde de lei în 2020. Dar recuperarea a fost rapidă.

Piața online din Republica Moldova și procurările din străinătate au ajuns, afirmă economistul, în valoare anuală, la 25 de miliarde de lei la sfârșitul primului trimestru din 2022. Plățile online efectuate de către moldoveni în Republica Moldova au fost de 7,9 miliarde de lei, în mare parte pentru plata facturilor. Urmează plățile efectuate de către străini în Republica Moldova, care au fost de 1,2 miliarde de lei; plățile efectuate de către moldoveni peste hotare – de 5,5 miliarde de lei; iar procurările în țară online, cu plata în numerar la livrare o estimăm la 10,6 miliarde de lei.

Analistul economic a mai declarat că datele de la sfârșitul primului trimestru au arătat că plățile online ale moldovenilor erau efectuate pentru banking în țară, de 5,7 miliarde de lei. Urmate de procurările de bunuri și servicii peste hotare de 5,5 miliarde de lei și pentru bunuri și servicii în țară de 2,2 miliarde de lei.

Veaceslav Ioniță susține că avem o tendință nouă pe piața online a achitărilor. Piața plăților P2P, plățile de la o persoană la alta. În opinia sa, astăzi moldovenii au nevoie de numerar deoarece multe situați nu pot fi rezolvate cu cardul. „În prezent, avem cel puțin câteva situații în care moldovenii încă întâlnesc dificultate în a utiliza un card bancar. Prima situația este legată de transferurile în interiorul familiei. Există situația când soțul dă bani soției, sau soția dă bani soțului. Apoi soțul și soția dau bani copiilor. Tot de ce avem nevoie este ca plățile în interiorul familiei să fie efectuate prin intermediul cardurilor bancare și nu în numerar. Domină numerarul, trebuie să reușim să dezvoltăm în relațiile de familie ca banii să circule de la unul la altul prin intermediul cardului”, susține Veaceslav Ioniță.

Expertul mai spune că estimativ, în prezent, volumul împrumuturilor neformale pe care le au moldovenii la rude și prieteni este de circa 10 miliarde de lei. Egal cu volumul împrumuturilor moldovenilor din sistemul nebancar. Aceste împrumuturi pot fi încurajate să fie efectuate prin intermediul cardurilor bancare, fie când i-ai un împrumut, fie când da-i un împrumut.

Economistul  mai afirmă că o treia situație vizează transferul între persoanele fizice care nu se află în relație de rudenie, atunci când procură un serviciu sau merg la piață. În prezent este ușor de a facilita tranzacțiile financiare dintre două persoane fizice, chiar și la piață, fără a utiliza numerarul. Altfel spus, cardul trebuie privit ca o soluție universală de plată, pentru toate situațiile din viață.

Follow us on

Our social networks

Subscribe on

newsletter

Connect with us