News

Inaugurarea proiectului „Coliba Albastră” în cadrul Bugetării Participative

2024.09.13 Bugetare Participativă Maria Procopciuc Print version

 

Joi, 12 septembrie, a avut loc inaugurarea proiectului „Coliba Albastră”, realizat prin Bugetarea Participativă. La eveniment au fost prezenți Primarul Sergiu Armașu, Rodica Vangheli, fiica scriitorului Spiridon Vangheli, și un reprezentant al IDIS „Viitorul”. Proiectul, scris de Stegărescu Diana, directorul bibliotecii „Spiridon Vangheli”, a obținut cele mai multe voturi – 665 – în cadrul programului de Bugetare Participativă din Republica Moldova.

„Coliba Albastră” este dedicat cărții autorului Spiridon Vangheli, Băiețelul din coliba albastră , și s-au asociat cu eforturile de a implica numeroase lideri locali pentru a fi votată și implementată.

Proiectul „Bugetare mai transparentă și incluzivă în Moldova: implicarea cetățenilor activi și a tinerilor din trei municipii în formarea bugetului și transferul de experiență în alte municipii din Moldova” este implementat de Agora Central Europe, IDIS „Viitorul”, Primăriile orașelor Strășeni și Ialoveni, precum și de Primăria satului Budești, cu susținerea financiară a Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Cehe, în cadrul programului „Transition Promotion”.

Follow us on

Our social networks

Subscribe on

newsletter

Connect with us