News

Bugetarea participativă – un instrument al democrației locale

2024.09.30 Bugetare Participativă Maria Procopciuc Print version

 

Pe 27 septembrie 2024 a avut loc conferința de diseminare și încheiere a proiectului „Bugetare mai transparentă și incluzivă în Moldova: implicarea cetățenilor activi și a tinerilor din trei municipii în formarea bugetării și transferul de experiență în alte municipii din Moldova”, implementat de IDIS ”Viitorul” și Agora Central Europe, cu sprijinul financiar al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Cehe.

În cadrul conferinței, cu un cuvânt de salut a venit Liubomir Chiriac, manager de proiect, director executiv IDIS „Viitorul”, Adam Pinos, șef adjunct al Misiunii, consilier pentru probleme politice, Ambasada Republicii Cehe în Republica Moldova (TBC) și Vojtěch Černý, manager de proiect, Agora Central Europe, Republica Cehă.

Conferința a întrunit circa 30 de reprezentanți ai administrațiilor publice locale, împărtășind din experiența lor în implementarea bugetării participative, în acest sens, Pavel Vintilă, expert IDIS „Viitorul”, a prezentat o retrospectivă a lecțiilor învățate de pe urma implementării procesului de bugetare participativă după modelul ceh în s. Budești, or. Ialoveni, mun. Strășeni.

Pe parcursul evenimentului am avut deosebita plăcere de a vizualiza 3 clipuri video despre proiectele implementate pe baza modelului ceh de aplicare a bugetării participative, astfel am avut ocazia de a vedea rezultatele pe care le-au obținut și anume „Scena viitorului” de la Făgureni, blocul sanitar construit în parcul central Budești și „Coliba albastră”, un proiect frumos, implementat la Ialoveni.

Liubomir Chiriac, manager de proiect, director executiv IDIS „Viitorul”, a menționat: Activând IDIS „Viitorul” de mai bine de 30 de ani aici în Republica Moldova, ne-am stăruit întotdeauna să promovăm bunele practici, să promovăm acei oameni care indiferent de situație fac eforturi, găsesc soluții și mișcă lucrurile înainte. Nu a fost  simplu și nu este simplu nici chiar acum, dar dumneavoastră reușiți, am dorit ca astăzi să scoatem în evidență eforturile voastre, prin acest gest simplu, sprijinit de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Cehe, să vă menționăm și tot odată să arătăm că se fac lucruri frumoase și în Republica Moldova.”

Proiectul „Bugetare mai transparentă și incluzivă în Moldova: implicarea cetățenilor activi și a tinerilor din trei municipii în formarea bugetării și transferul de experiență în alte municipii din Moldova”, este sprijinit financiar de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Cehe și implementat de AGORA CENTRAL EUROPE, IDIS „Viitorul” și Primăria s. Budești, Primăria or. Ialoveni, Primăria or. Strășeni

 

Follow us on

Our social networks

Subscribe on

newsletter

Connect with us