News

Sesiune de interacțiune și schimb de bune practici privind transparența bugetară și gestionarea veniturilor locale

2026.03.14 Administrație publică Maria Procopciuc Print version

 

Peste 60 reprezentanți ai autorităților publice locale și centrale, ai partenerilor de dezvoltare, ai organizațiilor active în domeniul participării publice, precum și experți în domeniu, au participat joi, 12 martie 2026, la o sesiune de interacțiune și schimb de bune practici privind transparența bugetară și gestionarea veniturilor locale.

Evenimentul a fost facilitat de Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale „Viitorul” (IDIS “Viitorul”), partener al proiectului „MĂ IMPLIC – Proiect de implicare civică în guvernarea locală” realizat cu sprijinul Elveției și implementat de către SKAT.

Sesiunea a făcut parte din Programului de formare și mentorat – Bugetarea transparentă, desfășurat în perioada octombrie 2025 – martie 2026,  și a reprezentat o etapă de capitalizare și consolidare a rezultatelor, cu accent pe coeziune socială și dezvoltare locală. Obiectivul sesiunii a fost de a facilita un schimb structurat de experiență și dialog instituțional între autoritățile publice locale privind transparența bugetară, abordările participative și gestionarea veniturilor locale, precum și formularea unor recomandări practice aplicabile la nivel local.

Matthias Morgner, lider de echipă, Proiectul MĂ IMPLIC, a subliniat valoarea schimbului de experiență în procesele de dezvoltare locală. „Cu toți cunoaștem că provocările pot fi destul de mari, dar la etapa la care suntem cu toții dispunem și de oportunități destul de importante. Nu putem beneficia de aceste oportunități aflându-ne în izolare. Avem nevoie de dialogul dintre autoritățile centrale și cele locale, iar astăzi acest dialog are loc. Avem nevoie de contribuția experților care zilnic lucrează în acest domeniu. Dar, neapărat, avem nevoie și de schimbul de experiență dintre voi practicienii”.

Prezent la panelul de deschidere cu tema „Dialog despre participarea publică ca instrument de coeziune socială”, domnul Alexei Buzu, secretarul general al Guvernului, a vorbit despre rolul reformei administrației publice în consolidarea coeziunii teritoriale și sociale, prin reducerea decalajelor de dezvoltare dintre comunități, creșterea încrederii cetățenilor în instituții și îmbunătățirea accesului la servicii publice de calitate. Totodată acesta a menționat că multe primării funcționează cu echipe reduse și resurse limitate, iar veniturile acestora sunt doar 11% din bugetele locale, ceea ce limitează capacitatea administrațiilor locale de a răspunde adcvat nevoilor comunităților. „Înțelegem că la nivel local atunci când tulburi apele în jurul hotarelor administrative coeziunea socială are de suferit. Reforma administrației publice locale nu este despre economii, ci despre consolidare. Avem nevoie de primării mai puternice, capabile să gestioneze proiecte și investiții, să dezvolte comunitățile și să ofere servicii publice de calitate pentru oameni.

La rândul său, Carolina Ungureanu, vicedirectoare IDIS „Viitorul” a evidențiat că transparența bugetară și gestionarea eficientă a veniturilor locale reprezintă elemente esențiale pentru consolidarea încrederii dintre autoritățile publice locale și cetățeni. „Rezultatele programului de formare arată că atunci când administrațiile publice locale beneficiază de instrumente practice și mentorat, acestea pot aplica mai eficient principiile transparenței bugetare și ale participării cetățenilor. Evaluările realizate după instruiri indică o creștere semnificativă a nivelului de cunoștințe: peste 96% dintre participanți și-au evaluat competențele ca fiind bune sau foarte bune după instruire, comparativ cu 45% înainte de program”.

Sesiunea de interacțiune a avut două paneluri tematice.

Primul panel întitulat, „Transparența bugetară și participarea publică. Cum poate transparența bugetară să devină un instrument real de dialog și coeziune socială”, a pus în discuție accesul cetățenilor la informații bugetare; participarea comunității la luarea deciziilor; rolul administrațiilor locale în crearea unor procese participative reale, dar și exemple practice oferite de primari din diferite.

Cel de-a doilea panel, „Venituri locale și dezvoltare economică. Autonomia financiară locală ca motor al dezvoltării comunitare”, a abordat dimensiunea economică a administrațiilor locale; capacitatea autorităților locale de a genera venituri proprii; gestionarea taxelor și impozitelor locale; precum și legătura dintre autonomie financiară și calitatea serviciilor publice.

În cadrul ambelor paneluri, administrațiile publice locale partenere ale proiectului „MĂ IMPLIC – Proiect de implicare civică în guvernarea locală” au prezentat experiențe relevante și soluții inovatoare. Astfel, Primara satului Telița, raionul Anenii Noi a anunțat, în premieră, aplicarea unei bune practici internaționale prin încheierea unui contract cu o companie specializată în gestiunea creanțelor.

Sesiunea de interacțiune și schimb de bune practici privind transparența bugetară și gestionarea veniturilor locale a oferit un cadru util pentru schimbul de experiență între autoritățile publice locale, pentru analiza și validarea soluțiilor aplicate, precum și pentru dialog instituțional cu autoritățile centrale și experți. Toate acestea contribuie la consolidărea încrederii publice și alinierea practicilor locale la politicile naționale.

În cadrul proiectului „MĂ IMPLIC – Proiect de implicare civică în guvernarea locală”, realizat cu sprijinul Elveției și implementat de către SKAT, experții IDIS „Viitorul” au oferit suport personalizat administrațiilor publice locale partenere în domenii precum bugetare, transparență, procese participative și comunicarea deciziilor către comunitate.

Proiectul „MĂ IMPLIC” contribuie la consolidarea guvernării locale și la sporirea accesului cetățenilor la servicii publice de calitate, prin susținerea autorităților locale și a comunităților în dezvoltarea capacităților administrative, planificarea strategică și îmbunătățirea furnizării serviciilor publice.

În total, 14 grupuri de administrații publice locale din Republica Moldova beneficiază de activitățile proiectului, care vor aduce beneficii directe pentru aproximativ 106.000 de cetățeni din comunitățile partenere.

Follow us on

Our social networks

Subscribe on

newsletter

Connect with us