Noutăţi

Achizițiile publice, realizate de către unele autorități și entități contractante, în vizorul mai multor ONG-uri, care au primit finanțare pe activități de monitorizare

2023.09.02 Achiziţii publice Maria Procopciuc Imprimă

 

Cinci organizații ale societății civile din Republica Moldova vor beneficia de granturi în valoare de 115 mii de dolari pentru activități de monitorizare a  achiziților publice, realizate de către autorități publice centrale și locale – de nivelul I și II, dar și din anumite domenii de interes public. Contractele privind acordarea granturilor au fost semnate la sfârșitul lunii august, iar implemnetarea proiectelor are loc din 01.09.2023.

Organizațiile au fost selectate ca rezultat al evaluării dosarelor depuse în cadrul rundei a II de subgranturi a concursului de finanțare, lansat în cadrul proiectul „Consolidarea integrității în achizițiile publice”, implementat de către Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul", în parteneriat cu Fondul de Parteneriat pentru Transparență din SUA. Scopul proiectului este de a sprijini reforma sectorului achizițiilor publice din Republica Moldova, pentru a crește transparența și echitatea procedurilor de achiziție publică, prin abilitatea cetățenilor în sensul responsabilizării instituțiilor relevante.

Organizațiile selectate sunt: Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă (AGER); Asociația Presei Independente (API); Transparency International-Moldova (TI-Moldova); Asociația pentru Drepturile Omului Lex XXI și Asociația Obștească „Părinți Solidari”. Propunerile de proiect au fost evaluate în baza unor criterii de evaluare, spre exemplu: relevanță, impact, expertiză și eficiența resurselor bugetate, publicate în Ghidul de finanțare a concursului de granturi.

Organizațiile s-au angajat să monitorizeze achizițiile publice desfășurate de către autoritățile/entitățile contractante (spre exemplu: Direcțiile Generale de Asistență Socială din regiunea de Nord și cele din cadrul Ministerului Muncii și Protecției Sociale; autoritățile locale din cadrul Programului Național „Satul European”; Primăria municipiului Chișinău, direcții și întreprinderi municipale; achizițiile de valoare mică realizate de către cele cinci Direcții de educație din cadrul Direcției Generale Educație a municipiului Chișinău, etc.

Organizațiile selectate, după ce vor realiza analizele, investigațiile jurnalistice, monitorizările, vor formula și vor transmite recomandări autorităților/entităților contractante, factorilor de decizie, organelor de control/de drept/anticorupție, după caz. La sfârșitul proiectului, organizațiile selectate va elabora și rapoarte de monitorizare.

Carolina Ungureanu, coordonatoarea proiectului, vice directoare IDIS „Viitorul": „Ne bucurăm că la a două rundă de subgrantare au aplicat mai multe organizații non guvernamentale de pe întreg teritoriul Republicii Moldova (Șoldănești, Bălți, Chișinău, Orhei, Ungheni, Criuleni, Basarabeasca, Cimișlia etc.). A fost dificil să selectăm, doarece toate aplicațiile au fost bune, interesante și au inclus activități de monitorizare pe măsura așteptărilor noastre. Abia așteptăm să conlucrăm productiv cu cele cinci organizații selectate în vederea monitorizării a achizițiilor publice la nivel național, central, local (APL nivelul I și APL nivelul II), sectorial, utilizând o varietate de instrumente, și să avem rezultate și recomandări pentru decidenți în vederea sprijinirii reformei sectorului achizițiilor publice din Republica Moldova, pentru a crește transparența, eficiența și responsabilitatea în utilizarea banilor publici”.

Lilia Zaharia-Cravcenco, directoarea executivă a TI-Moldova: „Domeniul achizițiilor publice a fost și este unul problematic în Republica Moldova. Organizațiile societății civile de câțiva ani, împreună cu jurnaliștii de investigație, încearcă să scoată la suprafață neregulile, abaterile, la care recurg unele autorități publice, dar, totodată, și unii agenți economici, care de multe ori lucrează în tandem cu autoritățile contractante, pentru a recurge la mișmașuri în procesul de achiziții publice. Am decis să aplicăm la acest proiect ca să monitorizăm procedurile de achiziție realizate de către Primăria municipiului Chișinău și întreprinderile municipale. În materialele noastre am dori să vedem dacă sunt situații când unele achiziții publice sunt raportate ca fiind un succes al unui funcționar sau altul, mai ales că suntem într-un an electoral, sunt aproape alegerile locale generale, iar unii candidați și-ar putea atribui banul public pentru a-și lustrui imaginea”.

Maria Covalciuc, directoarea executivă a AGER: „Am aplicat la cea de-a doua rundă de granturi pentru a avea continuitate în activitatea pe care deja am început-o. Ceea ce am urmărit noi în cadrul primului proiect a fost să venim cu recomandări pentru modificarea Legii 74/2020, anume pe sectorul utilităților. La Ministerul Finanțelor există deja acest proiect de lege și urmează pe parcurs să vedem deja documentele aferente care vor apărea și să le ajustăm dacă eventual va apărea necesitatea. Mai este de muncit. Mai există activități la care ar trebui să lucrăm și ne-am propus să revenim, să continuăm în cadrul acestui proiect, în așa fel încât să avem rezultate palpabile”.

Ala Revenco, președinta AO „Părinți Solidari”: „În municipiul Chișinău, volumele de achiziții la nivelul direcțiilor de educație sunt foarte mari, doar pe achiziții de valoare mică sunt mai mult de 10 milioane de lei pe an și să fac mai mult de 100 de achiziții de valoare mică la nivel de fiecare direcție și achizițiile de valoare mică deseori nu au transparența necesară, am vazut cum se divizează achizițiile, se încheie mai multe contracte de valoare mică cu același agent economic, într-o perioadă destul de scurtă de timp și evident că se abuzează de aceste proceduri pentru a favoriza pe cineva. Am monitorizat în cadrul primei runde la general, am depistat această problemă, acum ne este interesant cum va fi respectat noul regulament privind achizițiile de valoare mică, care a fost aprobat, să vedem ce ilegalități putem depista referitoare la desfășurarea achizițiilor de valoare mică și cum putem îmbunătăți acest domeniu”.

Petru Macovei, director executiv API): „Monitorizarea achizițiilor publice este un proces foarte important pentru dezvoltarea democratică a țării și combaterea corupției. Noi am mai avut proiecte de monitorizare a achizițiilor publice, prin care am încercat să coagulăm eforturile jurnaliștilor, activiștilor locali, în monitorizarea, de exemplu, a felului cum are loc îndeplinirea contractelor de achiziții publice în diferite domenii. Acest proiect va fi o continuitate a eforturilor noastre anterioare. Programul Național „Satul European” este o investiție și un efort foarte mare al statului Republica Moldova și al donatorilor. Noi am considerat că este important ca finanțările care se oferă pentru dezvoltarea comunităților noastre să fie transparente. Și procedurile de contractare a prestatorilor de servicii, trebuie să fie și ele transparente. Prin monitorizarea pe care o avem planificată, prin investigațiile care vor fi scrise, prin articolele de promovare a principiului transparenței în activitatea APL-urilor, vom contribui la asta”.

Diana Grosu, președința Asociației pentru Drepturile Omului Lex XXI: „Organizația noastră este foarte dedicată problemelor existente în sectorul achizițiilor publice și al transparenței din nordul Republicii Moldova. Prin activitatea noastră, pe care o desfășurăm, suntem siguri de faptul că participăm la reducerea corupției din domeniul achizițiilor publice, atunci când suntem cu ochii pe banii publici și monitorizăm, astfel, responsabilizăm autoritățile publice. Pe fundalul acestor circumstanțe am aplicat și la rundă a doua. Avem rezultate bune din prima rundă. Vrem să continuăm. Până acum doar municipiul Bălți a fost în vizorul nostru, acum mergem în raioanele din nord”.

Prima rundă de subgranturi a avut loc în perioada aprilie 2022 – iunie 2023, cu implementarea și finanțarea a opt proiecte. Runda a II-a se va implementa în perioada septembrie 2023 – iulie 2024. În perioada desfășurării concursului, au fost organizate două sesiuni de informare, unde a fost prezentat detaliat Ghidul de finanțare, obiectivele programului de granturi și au fost oferite răspunsuri la întrebările participanților. În total, au fost depuse 15 aplicații (3 – Nord; 10 – Centru; 2 - Sud).

------------------------------------------

Proiectul „Consolidarea integrității în achizițiile publice” este implementat de către Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul", în parteneriat cu Fondul de Parteneriat pentru Transparență (SUA). Proiectul urmărește susținerea reformelor în domeniul achizițiilor publice în Moldova, care vor spori transparența și corectitudinea achizițiilor publice prin împuternicirea cetățenilor de a responsabiliza instituțiile relevante.

IDIS „Viitorul” este un think tank independent, înființat în 1993 care combină cercetarea socială, politică și economică cu componente solide de advocacy. Instituția realizeaz ăcercetări aplicate de monitorizare pe mai multe domenii: economie, politica socială, politicile UE, dezvoltarea regională, dar și riscurile de securitate și de politică externă.

Fondul de Parteneriat pentru Transparenţă (PTF) are sediul în Washington DC și are misiunea este de a promova abordări inovatoare conduse de societatea civilă pentru îmbunătățirea guvernanței, creșterea transparenței, promovarea statului de drept și reducerea corupției în țările în curs de dezvoltare și în curs de dezvoltare. Din 2000, PTF a susținut peste 250 de proiecte care vizează promovarea implicării ONG-urilor în decizii, procese și legi care impun transparența și responsabilitatea în achizițiile publice.

Urmărește-ne pe

rețele de socializare

Abonează-te la

Știri

Connect with us