News

Studiu: Tinerii apreciază negativ capacitatea instituțiilor/structurilor tradiționale a influența pozitiv dinamica participării lor la vot

Tinerii apreciază, în general, negativ capacitatea  instituțiilor/structurilor tradiționale, precum școala, familia sau organizațiile de tineret, de a influența pozitiv dinamica evoluției problemei participării lor la vot. Este concluzia la care au ajuns autorii studiului „Problemele (ne)participării tinerilor vot”, realizat de către Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, în cadrul proiectului „Promovarea participării tinerilor la procesele electorale din Republica Moldova”, implementat în cadrul Programului de Granturi 2020 pentru organizațiile de tineret al Ministerului Educației Culturii și Cercetării.

Studiul are două compartimente. În primul, Mihaela Borcoi, de la Consiliul Național de Tineret din Moldova, face o analiză a evoluției problemei participării tinerilor la vot, bazată pe cercetarea cauzelor acestui fenomen, pe analiza pasivității social–politice a tinerilor și a consecințelor absenteismului lor asupra procesului electoral, a obstacolelor și barierelor birocratice în calea participării tinerilor la vot, precum și pe studiul bunelor practici existente la nivel internațional în ce privește participarea tinerilor la alegeri.

Partea a doua a studiului, realizată de către expertul IDIS „Viitorul”, Veaceslav Bebeca, constă în analiza a 803 chestionare completate online, pe platforma Google Forms, de către tineri cu vârsta cuprinsă între 15 și 35 de ani, din toate raioanele țării, în perioada august-octombrie. Scopul chestionarului a fost de a determina cauzele neparticipării tinerilor la vot și percepția acestora asupra proceselor electorale din Republica Moldova. Din răspunsurile lor putem observa că ei apreciază în general negativ capacitatea  instituțiilor/structurilor tradiționale, cum sunt școala, familia sau organizațiile de tineret, de a influența pozitiv dinamica evoluției problemei participării tinerilor la vot. De asemenea ei consideră că instituțiile societății, atât la nivel național (Guvern, Parlament), cât și la nivel local (APL) nu sunt interesate să-și asume răspundere pentru viitorul tinerilor din Republica Moldova.

În cadrul aceluiași proiect, IDIS „Viitorul” a organizat o serie de nouă dezbateri online la care au participat sute de tineri din toate regiunile țării. De asemenea, au fost tipărite în zece mii de exemplare trei tipuri de fluturași cu informații utile despre problemele participării tinerilor la vot, pe care echipa de implementare le-a distribuit pe parcursul lunilor septembrie și octombrie.

După încheierea sesiunilor de dezbateri și după al doilea tur al scrutinului prezidențial din noiembrie 2020, a fost realizat un al doilea sondaj, tot prin intermediul instrumentului Google Forms, cu scopul a determina impactul activităților proiectului asupra participanților. Sondajul a fost trimis celor câteva sute de tineri implicați în dezbaterile proiect. El a fost completat în perioada 16 - 23 noiembrie de către 790 de persoane cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani. Sondajul a fost conceput foarte scurt, având ca scop de a stabili vârsta participanților și participarea lor la recentele alegeri prezidențiale.

Astfel, dintre cei 790 de participanți - 451 (57,1%) aveau 18 ani, 120 (15,2%) erau tineri de vârsta 19-25 ani, 67 (8,5%) - 26-30 de ani și 152 (19,2%) - din categoria de vârstă 31-35 ani. La întrebarea dacă au participat la ultimele alegeri prezidențiale, 589 (74,6%) au răspuns că au participat la ambele tururi, 100 (12,7%) au răspuns că nu au participat de loc, 25 (3,2%) au declarat că au participat doar la primul tur, iar alții 76 (9,6%) au răspuns că au participat doar la  turul doi.

Studiul poate fi accesat în limba română și în limba rusă.

Follow us on

Our social networks

Subscribe on

newsletter

Connect with us