Mai mulți tineri și tinere din Chișinău au participat la o masă rotundă privind promovarea egalității de gen și prevenirea violenței împotriva femeilor și fetelor. Evenimentul a avut loc în incinta Centrului municipal de tineret și a fost parte a proiectului pilot inovator „Viitor mai bun/Better Future”, implementat de către Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul” la inițiativa UN Women Moldova cu sprijinul financiar al Suediei.
În cadrul proiectului se utilizează o tehnologie de realitate virtuală (VR) de ultimă generație. Este vorba despre o pereche de ochelari, care se referă la ambianțe artificiale create pe calculator și care oferă o simulare a realității, încât utilizatorul poate căpăta impresia de prezență fizică aproape reală, atât în locurile reale, cât și în cele imaginare.
Petru Grecu, directorul Centrului municipal de tineret, a spus, în deschiderea mesei rotunde, că apreciază enorm faptul că instituția pe care o conduce este parte a acestui proiect pilot, care vine să diminueze violența împotriva femeilor și fetelor, dar și să promoveze egalitatea de gen. „Sunt convins că noi vom face față acestei provocări, testarea ochelarilor. Este un instrument foarte interesant. De mai bine de jumătate de an așteptăm acest lucru. Mulțumim pentru parteneriat și împreună să diminuăm violența împotriva femeilor și fetelor”, a spus Petru Grecu.
Nighina Azizov, analistă de programe la UN Women Moldova, a menționat că prin acest proiect se dorește ca tinerii să fie parte a procesului decizional, nu doar a consultărilor; să nu fie doar participanți la activitățile locale, dar și la procesul de diminuare și de eliminare a stereotipurilor de gen care există în societate. „Pentru noi este important ca totul ce are legătură cu voi, să fie discutat și abordat într-o manieră complexă. UN Women este o organizație care promovează drepturile femeilor și fetelor, dar asta nu înseamnă că UN Women lucrează doar cu femeile și fetele, dar lucrează inclusiv cu bărbații”, a menționat Nighina Azizov.
Carolina Ungureanu, vice directoare și manageră de proiect al IDIS Viitorul, a afirmat că pentru instituția pe care o reprezintă prioritare sunt proiectele care vin cu ceva nou pe piață și că acest fapt a determinat să se aplice pentru pilotarea acestui proiect. „Nouă ne place să testăm acele noi realități, care ulterior se fructifică în cunoștințe, abilitarea tinerilor și tinerelor ca să-și consolideze capacitățile și să arate potențialul lor. În permanență lucrurile se schimbă. Noi trebuie să evaluăm și să încercăm să testăm noi instrumente, care să aibă rezultate frumoase. Voi sunteți cei care puteți schimba lucrurile astăzi, mâine sau poimâine. Sunteți acea platformă de comunicare, care permite ca mesajul să fie transmis mai departe”, a afirmat Carolina Ungureanu.
În cadrul mesei rotunde, au fost abordate subiecte ca fenomenul bullying, imaginea de sine, generația egalității și miturile violenței împotriva femeilor și fetelor. Tinerii și tinerele au fost repartizați în grupuri pentru a desena în viziunea lor viitorul mai bun.
„Viitor mai bun pentru noi înseamnă în primul rând egalitate de gen. Băieții de astăzi vor fi tați de fete și cu siguranță vor un viitor mai bun pentru ele. De asemenea, noi vrem ca violența fizică și verbală să fie stopată. Pledăm pentru dezvoltarea școlilor, să avem o educație mai bună. Pentru a crea un așa viitor, rolul nostru este de a arăta acest exemplu tuturor și a-i îndemna să ne urmeze”, a declarat Anastasia Gheceanu, reprezentanta primului grup de lucru.
„Un viitor mai bun noi îl vedem precum o planetă, pe care găsim liniște și pace. Continentele au fiecare câte o denumire: fericire, succes, familie, iubire, prietenie, iar cel mai important este sănătatea”, a relatat Ana-Maria Alii, membra grupului de lucru numărul doi.
În opinia membrilor grupului numărului trei, un viitor mai bun constă în parcurgerea, de către o persoană, în drumul către succes, a unor etape: școală, acumulare de cunoștințe; comunicarea cu diferite persoane și dezvoltarea spirituală; timpul liber pentru a analiza cum stau lucrurile și a lua deciziile corecte; familia și iubirea față de cei din jur etc. „O astfel de persoană de succes poate avea influență asupra a ceea ce se petrece în jur și poate să transpună în practică anumite valori: pace, respect, egalitatea de gen, echitatea socială, bunăstare, nonviolență și ambiții”, a spus Roman Andrei, reprezentantul grupului trei.
Fiind rugați să comenteze scenariile pe care le-au vizualizat, testând realitatea virtuală, tinerii și tinerele au specificat că filmulețele sunt reușite, deoarece au înțeles cu această ocazie diferența dintre flirt și hărțuire, momente confundate astăzi în societate. În opinia acestora, faptele și amenințările băiatului din unul dintre filmulețe, spuse în adresa fetei, nu erau demne de un flirt și că în asemenea cazuri victimele unei hărțuiri trebuie să se adreseze la persoane de încredere. Tinerii și tinerele au mai afirmat că astăzi foarte multe persoane suferă din cauza hărțuirii, fenomen care devine un pericol pentru societate, deoarece victimelor nu le este ușor să treacă peste momentele în care au supuse hărțuirii, iar după astfel de cazuri, încă mult timp se simt afectați.
La fel, au spus că un instrumentul de realitate virtuală testat transmite ușor informația, mesajul către tineri, să perceapă diferența dintre flirt și hărțuire. Totodată, au recomandat crearea mai multor filmulețe cu asemenea scenarii, deoarece, potrivit lor, vizualizând astfel de filmulețe poate fi schimbată viziunea unor tineri cu stereotipuri, care cred în anumite mituri sexiste.
Mai mult de 700 de persoane vor fi instruite cum să sprijine promovarea egalității de gen și prevenirea violenței împotriva femeilor și fetelor. Este vorba despre eleve și elevi, tinere și tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, inclusiv profesoare și profesori / facilitatori și psihologi, de la 18 instituiții de învățământ, centre de tineret, organizații non guvernamentale conduse de tineri/e, din diferite raioane ale Republicii Moldova.
Până în luna aprilie 2022, vor fi desfășurate mai multe mese rotunde și vor fi organizate discuții pe tema violenței împotriva femeilor și fetelor. Elementul principal al proiectului pilot va fi testarea instrumentului „Realitatea Virtuală”.
Proiectul pilot „Better Future project among youth centres, youth NGO’s and educational institutions”, este implementat în perioada mai 2021 - aprilie 2022, de către Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, cu susținerea UN Women Moldova și cu sprijinul financiar al Suediei în cadrul programului “Eliminarea violenței împotriva femeilor și fetelor”.