Odată cu destrămarea URSS, sectorul industrial al Republicii Moldova a intrat într-un proces abrupt de dezindustrializare, însoţit de reducerea drastică a numărului angajaţilor din sector şi a importanţei acestuia pentru economia ţării. Astfel, în perioada 1990 - 2015, numărul angajaţilor din industrie s-a redus de la 456 mii până la 148 mii, volumul total al producţiei s-a diminuat până la 20% din nivelul anului 1989, iar ponderea industriei în PIB-ul ţării a ajuns la doar 15%, de la cca. 60% înainte de 1989. Cifrele au fost anunțate de experții Institutului Viitorul în cea mai recentă dezbatere „60 de minute de realism economic”. Moderatorul emisiunii, jurnalistul specializat pe teme economice Vlad Bercu a stat de vorbă cu experții IDIS, Ion Tornea și Sergiu Țirigan.

Vlad Bercu, moderatorul dezbaterii

Europa Liberă: Vreau să vă rog, în primul rând, să faceți o diagnoză la ceea ce s-a întâmplat după anii 1990. De ce au murit unele ramuri industriale, au fost închise multe uzine, de ce s-a redus brusc numărul de angajați în industrie, de ce a scăzut brusc ponderea industriei în Produsul Intern Brut și am rămas să depindem de agricultură care, dacă plouă, este bine, dacă nu plouă, este rău?

Ion Tornea: „Dezindustrializarea, de fapt, nu este neapărat un fenomen negativ, deci, chiar și țările cele mai dezvoltate din Europa, din America de Nord, au trecut prin acest proces. Doar că există o foarte mare mare diferență între procesul care a avut loc la noi și procesul care a avut loc în țările dezvoltate. În teoria economică procesul de dezindustrializare în țările dezvoltate are loc din cauza creșterii mai rapide a sectorului serviciilor și din cauza realocării capacităților industriale de producție peste hotare. Companiile, în căutarea raportului eficiență/cost, realocă capacități de producție peste hotare. În acest fel, scade și ponderea industriei.

În Uniunea Europeană, ponderea industriei este la fel ca în țara noastră - 15 %. Și UE a trecut printr-un proces de dezindustrializare, dar, repet, acest fenomen în teoria economică poartă denumirea de „dezindustrializare pozitivă” pentru că are loc printr-o schimbare firească a importanței sectoarelor în economie și are loc la un nivel foarte înalt de dezvoltare.

La noi acest proces este cunoscut ca o „dezindustrializare negativă” pentru că nu s-a produs în mod natural, prin realocarea capacităților de producție sau prin creșterea mai rapidă a altor sectoare, ci s-a produs din cauza pierderii capacităților de producție, din cauza destrămării sistemul precedent. În trecut făceam parte dintr-un sistem unic al Uniunii Sovietice. Supă ce acesta s-a destrămat, s-au pierdut legăturile. Evident, am rămas fără furnizori și nu am putut să ne orientăm foarte repede în alte direcții, deci, capacitățile de producție s-au pierdut.”

Europa Liberă: Dle Țirigan, ce reprezintă astăzi industria Republicii Moldova? Care sunt domeniile principale, care sunt direcțiile importante ale industriei?

Sergiu Țirigan: „Ca structură, actualmente, industria are trei componente de bază. O treime din industrie, circa 5 %, este cea alimentară și a băuturilor, 3,7 % reprezintă industria energiei electrice, a gazelor naturale și a energiei termice, industria extractivă, la fel, circa 5 %. Asta ar fi structura industriei la moment. Ca potențial de dezvoltare, ea este influențată și de Acordul de Asociere semnat cu Uniunea Europeană, care presupune ridicarea standardelor dar nu este suficient pentru atragerea investițiilor străine în Republica Moldova. Pe de altă parte, implementarea standardelor reprezintă o acțiune destul de complicată care și pentru autoritățile publice reprezintă o sarcină complexă, și cu atât mai mult pentru actorii care activează în sectorul de industrie.”

Europa Liberă: Întotdeauna am afirmat că pe unii investitori îi atrag forța de muncă foarte ieftină din Republica Moldova. Deși în ultimul timp se vorbește că nu este tocmai calificată. Pe de altă parte, fabricile de confecții produc pentru Marea Britanie, pentru Italia, pentru Germania, am impresia și pentru SUA, deci, produc pentru piețe unde, cred eu, atunci când vine în magazin, clientul cumpără chiar orice...

Sergiu Țirigan: „Forța de muncă este relativ accesibilă. Or, costul forței de muncă competentă și în Republica Moldova este destul de ridicat. Ceea ce avantajează oricum Republica Moldova este poziționarea. După criza din 2008-2009 am asistat la o reorientare a multor importatori sau operatori care lucrează în bază de parteneriate spre zone limitrofe, relativ mai accesibile ca preț, dar, în același timp, și la o distanță optimă. Aici e vorba nu doar de Republica Moldova, e vorba și de zona Africii de Nord.”

Europa Liberă: De foarte multă vreme, cel puțin de vreo cinci-zece ani se vorbește că Moldova trebuie să producă mărfuri care ar înlocui mărfurile importate, că Republica Moldova este o țară care ar putea atrage unele companii să plaseze afacerile aici și vedem că exemple răsunătoare nu avem, companii foarte mari care să vină în Moldova tot, cu excepția, unora care sunt în zonele economice libere. În al doilea rând, nu cred că s-a schimbat foarte mult situația în sensul că producem mărfuri care ar înlocui importul. De ce se întâmplă așa?

Sergiu Țirigan: „Pentru că Republica Moldova este un teritoriu destul de mic, cu excepția întreprinderilor mici și mijlocii care ar putea, eventual, să-și păstreze o anumită competitivitate pe piață prin produse specifice, cum ar fi industria mobilei, chiar și cea textilă. Pentru produceri mai largi, totuși, piața locală este destul de mică, din punct de vedere al echipamentului disponibil, al organizării producerii, deci, este o sarcină mai complicată. Foarte des se speculează cu necesitatea substituirii importurilor din industria alimentară, ceea ce este o eroare conceptuală. În primul rând, ar trebui să creăm posibilitatea pentru industrie să se dezvolte și să-și comercializeze mărfurile fie pe piața internă, fie pe piața externă, or, în momentul în care capacitatea de producere este utilizată, nu contează unde este direcționată. Da, sunt industrii care sunt dependente de piața internă, ne referim la mezeluri, lactate. În acest caz, ar urma să existe anumite măsuri de sprijin.”

Europa Liberă: De ce industrie are nevoie Republica Moldova?

Ion Tornea: „Are nevoie de o industrie performantă. Noi nu avem nevoie de „campioni” în ale industriei, noi avem nevoie de industrie competitivă, trebuie să dezvoltăm acele domenii, acele sectoare pe care le avem. Dacă vor apărea între timp noi industrii, nu va trebui decât să le stimulăm. Principalul este să lucrăm asupra îmbunătățirii competitivității industriei. Avem nevoie de politici, nu avem nevoie de strategii declarative.”

Anul 2017 va fi mai bun din punct de vedere economic față de 2016. Principalele ramuri care vor fi pe plus sunt: agricultura, comerțul și investițiile. O noutate mai puțin plăcută este că vor fi majorate tarifele la energia electrică, gaze naturale și căldură. Este opinia experților IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniță și Victor Parlicov exprimată în cadrul emisiunii ”60 de minute de realism economic”.

”Comerțul va crește pe fundalul scoaterii acestuia din tenebru în condițiile în care impozitul va fi de 1% din cifra de afaceri. Agricultura se va dezvolta ca urmare a prestației mai bune a agricultorilor, suportului din partea statului și asistenței externe. În ceea ce privește investițiile acestea ar putea crește după restabilirea încrederii partenerilor externi. Avem exemplul anului 2014 când statul era un puternic jucător în construcții și a făcut investiții în reabilitarea școlilor, grădinițelor, construcția apeductelor și drumurilor locale”, a explicat Ioniță.

La rândul său, Victor Parlicov e de părere că principala problemă în 2017 rămâne furtul miliardului. Guvernarea va întreprinde anumite acțiuni care să dea bine cetățeanului, de aceea este greu de vorbit de reforme. Avem exemplul cu reforma pensiilor, care a stârnit o serie de discuții în societate pe fundalul unei încrederi șubrezite față de guvernare. Autoritățile se vor concentra pe lucrurile mici, care arată frumos, dar nu pe reforme de care are nevoie Moldova.

”În 2017 vom avea o majorare a tarifelor la energia electrică și gaze naturale cu circa 10%, ca urmare a includerii în tarif a devierilor financiare. La gazele naturale se adaugă și scumpirea petrolului la bursele internaționale. Singura noutate bună a anului ar fi o înviorare economică la nivel mic”, a spus Parlicov.

În opinia expertului, orice acțiune pe care ar întreprinde-o guvernarea pentru a împinge în sus economia nu va avea efecte. ”Mai degrabă, autoritățile încearcă să facă echilibristică să nu deranjeze partenerii de dezvoltare și să furnizeze noutăți pozitive populației, însă riscul anului 2017 este să cadă în dizgrația partenerilor de dezvoltare”.

Emisiunea poate fi vizualizată aici.

Pentru alte detalii, vă rugăm să contactaţi responsabilul pe presă, Victor URSU la următoarea adresă: ursu.victoor@gmail.com sau la numărul de telefon 069017396.

IDIS „Viitorul” prezintă cel de-al doilea număr al Buletinului informativ „Bugete fără secrete”. Publicația urmărește să desecretizeze activitatea autorităților publice locale din Moldova prin promovarea transparenței și a responsabilității financiare. 

Din cuprinsul acestei ediții:

TOPURI: Localitățile din R. Moldova cu cele mai mari venituri pe cap de locuitor
VÂNZĂRI: Cum ratează primarii din Briceni venituri de milioane la bugetele locale
COMENTARIU: Veaceslav Negruță: „Datoriile la buget au crescut considerabil pe parcursul anului 2016, anticipând amnistia anunțată de Parlament”
PRACTICI SLOVACE: Hoțul are adesea cea mai răsunătoare voce împotriva furtului
RAPORT: Administrațiile raionale, transparente și nu prea
GUVERNARE DESCHISĂ: „Cetățeanul trebuie să știe cum sunt cheltuiți banii publici”
INTERVIU: Ambasadorul Slovaciei la Chișinău – „Cu o minte coruptă nu poți să ai cu adevărat succes în viață”

Mai multe informații găsiți în varianta integrală a Buletinului Informativ

Buletinul Informativ apare în cadrul inițiativei „Localități transparente, competitive și sustenabile financiar”, implementată de IDIS „Viitorul”, în parteneriat cu Institutul pentru Reforme Economice și Sociale din Slovacia (INEKO). Inițiativa este susținută financiar de Programul de Asistență Oficială pentru Dezvoltare al Republicii Slovace (SlovakAid) și Ambasada SUA în Republica Moldova. Inițiativa are ca scop creșterea transparenței, a responsabilității financiare și competitivitatea autorităților locale din Republica Moldova.

DIS ”Viitorul” și Radio Europa Liberă au difuzat o nouă dezbatere economică on-line. Experții Victor Parlicov și Sergiu Tofilat, împreună cu moderatorul emisiunii, Vlad Bercu, au discutat datoriile Transnistriei pentru gaze și finanțarea separatismului în Moldova.

Vedeți mai jos câteva concluzii:

Tot mai multe voci vorbesc despre faptul că prin semnarea contractului de procurare a energiei electrice din regiunea transnistreană, consumatorii de energie din R. Moldova sunt puși în situația de a finanța regimul separatist din Tiraspol. IDIS ”Viitorul” a demonstrat încă în 2007 cum banii achitați de consumatorii de pe malul drept al Nistrului au ajuns să finanțeze regimul transnistrean (vezi studiul ”Industria gazelor în R. Moldova: povara ignoranței și costul erorilor”), iar schemele care au fost puse în aplicare în acest sens există de peste 20 de ani și nu sunt o noutate.

Una din acestea este schema contractuală prin care gazele naturale sunt furnizate din Federația Rusă în R.Moldova. Astfel, S.A.”Moldovagaz”, unde Guvernul R. Moldova are o cotă de peste 35%, achiziționează gaze naturale și pentru regiunea transnistreană, care din anii ’90 nu achită consumul acestora, astfel acumulându-se datorii imense de la S.A.„Moldovagaz” față de S.A.D.”Gazprom”. Anume această schemă contractuală face ca, procurând energia electrică produsă în regiunea transnistreană, consumatorii din R. Moldova indirect să finanțeze separatismul în propria țară. Suplimentar, punerea în aplicare a acestei scheme are și un șir de alte consecințe:

- O parte din ”datoria pentru gaze a malului stâng” a fost transformată de autoritățile separatiste în fond bugetar. Conform estimărilor IDIS ”Viitorul”, timp de 9 ani (2007-2015), circa 36% din cheltuielile bugetului regiunii transnistrene au fost finanțate din acest fond.

 - Cealaltă parte din ”datoria pentru gaze a malului stâng” reprezintă de fapt un subsidiu pentru consumatorii din regiunea transnistreană, în special marile întreprinderi industriale (C.T.E.”Moldovenească”, Uzina Metalurgică Moldovenească și Combinatul de Ciment din Râbnița), controlate de cercuri financiare din Federația Rusă.

-  În perioada când, prin contribuția autorităților din Chișinău, energia electrică din regiunea transnistreană se livra și în România, unii consumatori români, la fel, au contribuit involuntar la acumularea datoriilor S.A.”Moldovagaz” față de S.A.D.”Gazprom” și finanțarea separatismului în R. Moldova.

În esență, prin această schemă de contractare a gazelor naturale, toate guvernările din R. Moldova, de la independență și până în prezent, au legalizat tacit finanțarea separatismului în propria țară.

IDIS ”Viitorul” pregătește studiul ”Energetica și finanțarea separatismului în Republica Moldova”, în care va explica în detaliu aceste scheme și consecințele acestora, precum și va propune soluții pentru situația creată.

Dezbaterilor economice cu genericul ”60 minute de realism economic” sunt transmise on-line în parteneriat cu Biroul de la Chișinău al Radio Europa Liberă. Acestea pot fi urmărite pe site-ul – www.viitorul.org 

În cea mai recentă dezbatere „60 de minute de realism economic” expertul asociat al IDIS „Viitorul”, Ion Muntean, alături de managerul de proiect în cadrul PNUD Moldova, Nicolae Zaharia, au discutat despre finanțarea investițiilor în eficiența energetică. Emisiunile pe teme economice sunt realizate de IDIS Viitorul și Radio Europa Liberă și sunt moderate de jurnalistul specializat pe teme economice Vlad Bercu:

Printre priorităţile principale ale Strategiei „Moldova-2020”, a Strategiei energetice, dar şi a altor documente strategice se numără ridicarea eficienţei energetice. Este o problemă care vizează orice ţară. Eu vreau să vă întreb de ce este atât de actuală aceasta pentru Republica Moldova?

Ion Muntean: „Problema respectivă a devenit tot mai importantă şi mai importantă pe măsură ce tarifele la energia electrică au cunoscut o creştere ascendentă. Şi mai important odată ce decalajul între veniturile populaţiei şi posibilităţile de capacitate de plată a acestora a scăzut semnificativ. Prin urmare, a apărut necesitatea de a implementa măsuri de eficienţă energetică sau de a-şi eficientiza consumul de energie. Aceasta este o politică adoptată la nivelul Uniunii Europene, există strategii şi documente de politici în domeniul care au fost stabilite şi pe care Republica Moldova trebuie să le implementeze. Odată ce a devenit membru al Tratatului Comunităţii Energetice, spre deosebire de alte iniţiative, alte proiecte, cele de eficienţă energetică au un beneficiu garantat în ceea ce priveşte economisirea mijloacelor financiare la bugetul unii familii. Sau dacă analizând balanţa de cheltuieli pentru o familie, deci cheltuielile pentru resursele energetice au o pondere destul de mare şi, respectiv, aceasta influenţează şi calitatea confortului de viaţă a populaţiei.”

Europa Liberă: A propos, aţi scris şi pe blogul personal despre sărăcia energetică. Ce ar însemna sărăcie energetică?

Ion Muntean: „Sărăcia energetică ar putea fi definită ca situaţia în care o familie trebuie să-şi dedice cheltuielile principale pentru energie. Respectiv, cu cât mai mare este ponderea cheltuielilor pentru energie, cu atât mai mare este şi amploarea fenomenului sărăciei energetice.”

Europa Liberă: Vreau să vă întreb şi pe dumneavoastră, domnul Zaharia, de ce este atât de actuală problema ridicării eficienţei energetice în Republica Moldova?

Nicolae Zaharia: „Este actuală şi dacă e să simplificăm un pic lucrurile, cred că eficienţa energetică este factorul de bază al competitivităţii. Cu cât vom fi noi mai eficient energetici la nivel de industrie, spre exemplu, toţi ştim că suntem foarte intensivi din punct de vedere energetic, adică noi consumăm de trei ori mai multă energie pentru a produce acelaşi bun comparativ cu o ţară din Uniunea Europeană, respectiv acest produs ar fi de trei ori mai scump ş.a.m.d. La nivel de intensitate energetică suntem cu un cap sau cu două capuri mai jos decât orice ţară din Uniunea Europeană, lucru care nu ne pune pe acelaşi cântar. Dacă să vorbim de partea rezidenţială, într-adevăr, aşa cum spunea domnul Muntean, fenomenul sărăciei energetice, care ca termen a apărut absolut recent, este un lucru foarte şi foarte important. În momentul în care noi vom obţine un grad de sărăcie energetică cât mai mică, cu atât mai mult vom putea investi în cunoştinţe, în orice altceva ce ar duce la dezvoltarea noastră ca societate, ca ţară ş.a.m.d. Adică eficienţa energetică este o precondiţie pentru o dezvoltare durabilă, o dezvoltare mai bună, mai calitativă decât o avem acum.”

Europa Liberă: ESCO se apropie la jumătatea drumului sau s-a apropiat. Oricum, a fost lansat în 2014 până în 2018. Ce reprezintă programul ESCO şi care sunt obiectivele?

Nicolae Zaharia: „Proiectul este unul finanţat de Fondul Global de Mediu. Bugetul proiectului este de un milion 450 de mii de dolari, dintre care 150 de mii sunt contribuţia Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare. Şi ca obiectiv avem un obiectiv mare şi strategic – crearea pieţei de servicii energetice în Republica Moldova. Prin noţiunea de servicii energetice se are în vedere acordarea de servicii profesioniste în finanţarea şi organizarea măsurilor de eficienţă energetică în sectorul public şi în sectorul rezidenţial. Dacă vorbim la modul general despre finanţare, finanţarea poate avea loc prin diferite modalităţi – împrumuturi, granturi, instrumente mixte, de exemplu, grant cu împrumut ş.a.m.d.

Diferenţa pe care o face mecanismul pe care vrem să-l introducem prin intermediul proiectului este anume serviciul energetic. Ce înseamnă lucrul acesta? Spre exemplu, dumneavoastră în calitate de locatar al unui bloc vă doriţi eficienţă energetică, dar nu aveţi posibilităţi nici financiare şi nici cunoştinţe bune să ştiţi exact ce ar trebui să faceţi pentru a economisi. Atunci aici apare noţiunea de companie care să presteze servicii energetice şi care vine să vă ofere o soluţie tehnică – una, două, trei, câte doriţi dumneavoastră – plus soluţia financiară, adică vă finanţează acest proiect şi îl implementează. Dumneavoastră pe parcursul perioadei de contract nu plătiţi mai mult decât aţi plătit serviciile comunale până la momentul implementării. Şi la încheierea contractului dumneavoastră rămâneţi cu eficienţa energetică la dumneavoastră acasă.

Diferenţa însă este în analiza consumului normat, adică cât dumneavoastră aţi consumat înainte de eficienţa energetică. Compania vine să vă ofere nu lucrări, ea nu este interesată să facă cât mai multe lucrări ca să vă jupoaie pe dumneavoastră de piele, obiectul contractului sunt economiile, adică dumneavoastră negociaţi cu compania câte economii obţineţi ca rezultat al implementării programului. Şi dacă dumneavoastră aţi cheltuit, ipotetic vorbind, o sută de lei până la măsurile de eficienţă energetică, pe parcursul a cinci ani, de exemplu, veţi plăti în continuare o sută de lei. Compania vă oferă 20% economii, aceasta ar însemna că din aceşti o sută pe perioada de cinci ani dumneavoastră plătiţi 20 pentru serviciile energetice. După cinci ani rămâneţi cu 80 de lei pe factură şi compania a plecat. Ea şi-a recuperat investiţia şi a plecat acasă. Iată acesta este principiul prin care costurile operaţionale, cost fără investiţii capitale, dumneavoastră faceţi investiţii, adică faceţi o reabilitare energetică a clădirii.”

Europa Liberă: Vreau să vă întreb când ajungem la raioane, când ajungem la sat? Sau nici nu trebuie să ajungem la sat?

Ion Munteanu: „Vă asigur că pentru a demonstra funcţionarea proiectelor trebuie să începem cu ceea ce este vizibil şi acolo unde riscurile sunt mici. De aceea, exemplul cum îl are şi proiectul ESCO cu municipiul Chişinău este cel mai adecvat. Altfel, rişti să compromiţi această idee şi ulterior să nu mai poţi să convingi, să nu funcţioneze. De aceea, aplicabilitatea ESCO şi a proiectului de eficienţă energetică este peste tot, inclusiv şi în întreprinderile industriale, nu doar în sectorul public sau cel rezidenţial, orice sector. Este important ca acesta să fie treptat, mecanismele de bază să fie stabilite şi încetul cu încetul să fie atins şi acolo.”